,,Capitolul III:Urmasii lui Burebista in Dacia"-Partea XII

Dupa moartea lui Burebista,la tron ii urmeaza sfetnicul sau Deceneu,care l-a sustinut pe rege in procesul de unificare a trburilor dacice in 70 I.Hr.Istoricul Strabon spune ca in timpul sau,regele si-a luat un ajutor:,,Burebista…si-a luat ca ajutor pe Deceneu ,un barbat vrajitor, care umblase multa vreme prin Egipt, invatind acolo unele semne profetice, datorita carora sustinea ca talmaceste vointa zeilor. Ba inca ,de la un timp era socotit si zeu, asa cum am aratat cind am vorbit de Zamolxe. Ca o dovada de ascultarea ce i-o dadeau getii, este si faptul ca ei s-au lasat induplecati sa-si stirpeasca viile si sa traiasca fara vin" (Geografia:VII,3,11).El a incercat de nenumarate ori sa unifice din nou triburile dacice,ca pe vremea lui Burebista,dar incercarile au esuat.Deceneu i-a invatat pe daci multe lucruri dintre care amintim:astronomie,botanica,matematica si medicina.Din pacate in anul 27 I.Hr.,marele preot moare, si la tron ii urmeaza Koson.Se pare, ca in asasinarea lui Burebista din 44 I.Hr. sa fi participat si acest rege.De la el ne-au ramas monedele de aur,cosonii,care ii poarta  numele.

Istoricul Florus amintea: „Dacii trăiesc nedezlipiți de munți. De acolo, sub conducerea regelui Koson  obișnuiau să se coboare și să pustiască ținuturile vecine, ori de câte ori Dunărea, înghețată de ger, își unea malurile. Augustus a hotărât să îndepărteze această populație, de care era foarte greu să te apropii. Astfel, a trimis pe Lentulus și i-a alungat pe malul de dincolo, dincoace au fost așezate garnizoane . Astfel, dacii nu au putut fi înfrânți, ci doar respinși și împrăștiați (sic tunc Dacia non uncta, sed summota atque didlata est)”.Aceasta lucrare poate dovedi ca,dupa moartea lui Burebista si a lui Caesar, razboaiele daco-romane nu ar fi incetat,ci ar fi inceput.Pe plan politic, Koson s-a implicat în conflictul de la Roma dintre Brutus și Octavian,Marcus Antonius,Marcus Lepidus , ca aliat a lui Brutus. Mai târziu s-a implicat în conflictul dintre Octavian si Marcus Antonius,ca aliat al lui Octavian.Moartea sa,il aduce pe Dicomes,care devine rege al dacilor la jumatatea secolului I. I.Hr.S-a amestecat în luptele interne de la Roma, ajutându-l pe Marc Antoniu împotriva lui Octavianus,fapte relatate de catre istoricul Plutarch in lucrarea ,,Antonius". Dintre aliații lui Antonius, Rhoemetalces, regele Traciei și Deiotarus regele Paphlagoniei, văzând că victoria îi aparține lui Octavianus, au trecut de partea acestuia.Dio Cassius spune ca:,,in anul 31 I.Hr.prizonierii lui Octavian sunt dusi la Roma si sunt pusi sa lupte,ca gladiatori,impotriva unor captivi suebi.La moartea sa,ii urmeaza tot un mare preot,Comosicus,despre care Iordanes in „ după ce Deceneu a murit,dacii l-au avut în, aproape aceeași venerație, pe Comosicus, deoarece acesta nu era mai prejos în iscusință. El era socotit, datorită priceperii sale, și rege peste dânșii și mare preot, și judeca poporul ca judecător suprem“ .Putem intelege asadar ca,la urcarea la tron,el sa fi fost un om matur.Ca mare preot el a dus o imensa si inflacarata activitate pentru a mentine nestirbita autoritatea lui Zamolxis.Dupa aceasta domnie marcata de autoritatea spirituala a lui Comosicus,vine la tron Rholes,care a fost regele getilor din Scitia Minor, în nordul Dobrogei actuale și aliat al romanilor. Fiind atacat de vecinul săuDapyx, solicită ajutorul romanilor care vin sub comanda lui Marcus Licinus Crassus  și asediază cetatea lui Dapyx. Un trădător, le-a dat drumul în cetate, iar Dapyx și căpeteniile gete s-au sinucis pentru a nu cădea în mâinile dușmanilor. După aceea, a fost ocupată și partea de miazănoapte a Dobrogei,cu puternica cetate Genucla. Stăpânul de aici, regele get Zyraxes a fugit peste Dunare.Una din regiunile în care au rămas urmași ai lui Burebista este una destul de zbuciumată deoarece aici nu se mai întâlnesc doar două civilizații puternice, ci trei și anume cea getică, cea romană și cea elenă. Este vorba de Dobrogea. Aici domnesc concomitent trei regi geți: Rholes, Dapyx și Zyraxes. Toți trei conduc în jurul anului 30 î.ChRholes este regele get care conduce regatul al cărei capitală era probabil  Sacidava, așadar tribul sacilor. În anul 29 î.Ch. Octavian îl trimite pe Crassus împotriva bastarnilor care îi atacaseră pe traci aliați ai romanilor. Rholes își oferă ajutorul romanilor, ceea ce îi va aduce regelui dac titlul de "prieten și aliat al poporului roman" acordat de Octavian  în anul 29 î.Ch. În anul următor însă Rholes intră în conflict cu vecinul sau nordic Dapyx. Primește la cerere ajutorul lui Crassus. Cele două armate aliate reușesc să alunge de pe câmpul de luptă armata lui Dapyx într-o cetate fortificată. Trădarea se materializează prin deschiderea porților cetății. Cele două armate aliate năvălesc înăuntru și are loc un adevărat măcel. Dapyx moare eroic în fruntea armatei sale. Populația din jurul cetății se refugiază într-o peșteră numită Keiris. Ajunși aici, romanii nu încearcă să-i asedieze pe daci ci îi zidesc înăuntru. Aceste reușite ale romanilor îi dau curajul lui Crassus să-l atace și pe cel mai nordic rege get din Dobrogea: Zyraxes. Atacul final are loc în capitala Genucla, construită pe malul Dunarii. Văzând că nu are șanse de victorie, Zyraxes reușește să fugă cu tezaurul la sciti pentru a forma o nouă armată, dar conflictul rămâne nefinalizat.Din cauza asta,Dobrogea intra sub stapanire romana.

,,Capitolul III:Burebista,primul unificator al dacilor""-Partea XI

Ehhhhh....Am revenit.Fara prea mare tam-tam,o colega de-a mea buna prietena,mi-a sugerat sa va postez inca un articol.Si de aceasta data abordam aceeasi tema:Istoria mare si lata.M-am gandit ca poate v-ati saturat de acel articol asa ca postam ceva si mai interesant si sigur va va capta atentia. Fara sa mai lungim coada vulpii,vom trai in epoca numita Antichitate,mai precis,in anul 82 I.Hr cand,pentru geto-daci,se iveste o binecuvantare.Urcarea la tron al lui Burebista si intregirea statului in 70 I.Hr.Dupa cum afirma si Sofocle,in lucrarea,,Edip rege"care vorbeste de un ,,rege,Charnabon,care domneste peste geti"este lesne de inteles ca nu Burebista a fost primul rege al geto-dacilor ci,primul rege care a reusit sa uneasca triburile dacice facandu-l o natiune puternica.Si acest Burebista...nu a stat linistit in scaunul lui de domnie,ci a avut conflicte foarte intense,cu celtii(60/59)si ,respectiv cu grecii(55-50).Datorita victoriei impotriva grecilor,in anul 48 I.Hr.,Burebista este numit ,,cel dintai si cel mai mare dintre regii din Tracia"asa cum se arata in inscriptia de la Dionysopolis sapata in marmura.Realizarile lui sunt multiple:creeaza cetati din piatra,care nu au existat pana atunci,dintre care:Sarmizegetusa care va deveni chiar resedinta,Blidaru,Capalna,Costesti.Toate acestea formau un puternic centru de aparare,Muntii Orastie,in care se pare ca exista un camp de forta magnetica care le oferea,celor care mergeau acolo forta si liniste sufleteasca.Din cauza invadarii provinciilor istro-pontice si ocuparii lor,el a intrat in conflict cu Roma.Acest conflict nu a intervenit imediat, din cauza situatiei interne,care a culminat cu razboiul civil dintre Pompei si

Caesar.Cand luptele celor 2 s-au dat pe teritoriul peninsulei Balcanice,Burebista il trimite pe Acornion ca delegat in razboi langa Pompei.In schimbul ajutorului militar,Pompei recunoaste vastele hotare ale Daciei.Acesta,din pacate,este infrant la Pharsalos si se refugiaza in Egipt,unde este ucis.Burebuista,acum, este amenintat de o expeditie a lui Caesar impotriva Daciei(44 I.Hr.),dar in acelasi an este ucis si nu duce la bun sfarsit ceea ce si-a propus.Burebista este înlăturat și ucis de aristocrația nemulțumită de creșterea puterii acestuia.Moartea sa,face ca statul dac,sa se destrame in 4,apoi in 5 state,dar nucleul ramane in Muntii Orastie,unde mai tarziu,statul dac,se va reface sub domnia lui Decebal.La tron,ii urmeaza marele preot Deceneu,in care statul va avea caracter teocratic religios.Nicolae Iorga vorbeste despre acest rege,Burebista,care spune ca ,,marginile vietii lui l-au impiedicat de la foarte mari intentii".Marele preot Deceneu, asa cum ne relateaza istoricul grec Strabon,i-a indemnat pe supusi la ,,abstinenta,sobrietate si ascultare de porunci"pe Dealul Gradistei,identificat tot de Strabon,ca Cogaionon(,,Muntele Sfant").

,,Capitolul III:Aspecte din viata poporului geto-dac"-Partea X

1)Infatisarea

Dacii aveau, (după unele date istorice) păr brun deschis sau alb. Bărbații purtau bărbi. Cum descrie Strabon, ei erau de statură înaltă și erau "lați în umeri" și aveau "pumnii ca ciocanii de spart ziduri".

Nobilii (pileati) aveau dreptul să-și acopere capul cu o cușmă, în timp ce ceilalți (comati), care formau grosul armatei, (țăranii și meșteșugarii) purtau părul lung (capillati).

2)Economia

 

Formațiunea social-economică geto-dacă era cea de tipul obștei sătești, a proprietății colective a pământurilor. Dar alături de proprietatea comună funciară exista și proprietatea privată a comatilor, precum și proprietatea privată a regelui, a nobililor și a preoților. Teoretic, pământul aparținea monarhului. Comatilor le rămânea tripla obligație față de stat (a plății dărilor, a participării la lucrările publice și a satisfacerii obligațiilor militare).

La prea puținele date transmise de autorii antici cu privire la economia geto-dacilor se adaugă mărturia istoricului got Iordanes (sec. VI e.n.), care în Istoria și originea geților, folosind și lucrarea (pierdută) a contemporanului său Cassiodor, scrie că geții au fost totdeauna superiori aproape tuturor barbarilor și aproape egali cu grecii, și după cum relatează Dio Chrysostomos, care a compus istoria și analele lor în limba greacă. Dio a fost un filosof și rector grec (cca 40-112), care, proscris de împăratul Domițian, a trăit printre geți, lăsând și câteva informații asupra lor. Oricum, atât textele sporadice ale autorilor antici, cât și descoperirile arheologice conduc la concluzia că, sub raportul dezvoltării economice și sociale, civilizația geto-dacilor era mult mai înaintată decât cea, de pildă, a germanilor.

3)Agricultura

Asemenea celorlalte ramuri tracice, și geto-dacii erau mari producători de cereale: orz, secară, linte, bob și mai multe varietăți de grâu. Baza economiei o formau agricultura și creșterea vitelor. Foloseau plugul cu brăzdar și cuțit de fier încă din sec. III î.e.n. Inventarul uneltelor agricole de fier însuma la acea dată: coase lungi (de tip celtic), seceri, sape, săpăligi, cosoare pentru tăiatul viței de vie, târnăcoape, securi, greble cu șase colți, etc.

Geto-dacii cultivau intensiv și vița de vie. Câțiva termeni dacici legați de această ocupație au rămas până azi în limba română (butuc, strugure, curpen). Practicau tot atât de intens albinăritul și, bineînțeles, pescuitul. Creșteau vite cornute, mici și mari; iar rasa de cai foarte iuți ai geților era renumită. Dacia era vestită și prin bogățiile ei naturale. Lemnul pădurilor transilvane era foarte căutat de greci pentru construcția corăbiilor. Din timpuri vechi, dacii foloseau desigur păcura, dar numai cea găsită la suprafață (căci dovezi privind extracția păcurii nu există decât din epoca romană). Cu sarea gemă (mult folosită atât pentru conservarea peștelui și a cărnii, cât și la argăsitul pieilor) geto-dacii făceau un comerț intens, mai ales cu grecii.

4)Prelucrarea metalelor

Pământul Daciei era foarte bogat în minereuri. Meșterii geto-daci lucrau fierul și arama, argintul și aurul. Reducând minereul de cupru la o temperatură de 1085°C și amestecându-l cu cositor obțineau bronzul din care făceau felurite unelte și podoabe. Exploatau aurul nu numai din aflorismente (locurile unde, prin eroziune, roca auriferă apare la suprafață), ci și din nisipul aurifer al râurilor de munte. O mare dezvoltare luase prelucrarea fierului; metalurgia fierului a început pe teritoriul României către anul 800 î.e.n.^[13] În timpul lui Decebal, se pare că la Sarmizegetusa și în împrejurimi existau cele mai mari ateliere de metalurgie din întregul teritoriu al Europei, rămas în afara Imperiului roman.

În aceste ateliere se confecționau, mai întâi, ustensilele: nicovale masive, ciocane de diferite forme și dimensiuni, baroase și ciocane de forjă, pile, clești, dălți. Apoi, unelte și obiecte de fier servind la prelucrarea lemnului sau în construcții: ferăstraie cu pânză lată sau îngustă, cuie și piroane, topoare, scoabe, cuțitoaie, burghii, tesle, ținte, zăvoare și balamale pentru uși. În atelierele geto-dacilor se fabricau și marile cantități de arme necesare unei armate atât de numeroase: lănci și sulițe, săbii drepte și curbate, pumnale, scuturi, vârfuri de sulițe, etc. Apoi, diferite alte articole: lanțuri, compase, sule, cârlige de undițe, foarfeci, lame de brici, frigări mari (cu suporturile respective) cu doi sau mai mulți dinți, cuțite, etc. Din fier se confecționau și podoabe sau accesorii pentru îmbrăcăminte (catarame, paftale, nasturi, fibule, brățări, etc.).

5)Ceramica

Meșterii daci au început să folosească roata olarului din prima jumătate a sec. V î.e.n. Alți cercetători susțin însă că roata olarului ar fi fost folosită pe teritoriul geto-dacilor începând din sec. III î.e.n. La geții din Dobrogea și din câmpia de sud a Olteniei și Munteniei, tehnica lucrării ceramicii la roată se constată din secolele VI-V î.e.n. Deși ceramica lucrată cu mâna de geto-daci datează dintr-o perioadă mai veche (vasele descoperite la Tariverde datează din sec. VI î.e.n.), o producție locală caracteristică, de ceramică tipic geto-dacă apare mai întâi în perioada secolelor V-IV î.e.n. După o perioadă considerată „medie” (sec. III-II î.e.n.), epoca de aur a acestei ceramici este atinsă între aproximativ 100 î.e.n. și 106 e.n.; dată la care, odată cu cucerirea romană, ceramica geto-dacă va fi mult influențată (și treptat înlocuită) de produsele lucrate cu tehnica de depurare a pastei folosită de romani.
În perioada ei de apogeu (sec. I î.e.n.-sec I e.n.), ceramica geto-dacă era în general lucrată cu roata (această tehnică predominând cantitativ în sec. I e.n.). Apar acum, sub influența ceramicii elenistice, vasele pictate: peste angoba (vopseaua) alb-gălbuie, motive geometrice, mai simple sau mai complicate, elemente vegetale redate fie naturalist fie stilizat, reprezentări (niciodată umane) de păsări și animale reale sau fantastice. Culorile folosite sunt de obicei roșul și brunul (în diferite nuanțe); mai rar, galbenul și negrul. Păsările și animalele sunt redate în mișcare sau în repaos, uneori având probabil semnificații simbolice și fiind, poate, angajate într-o compoziție, într-o scenă; dar până în prezent nu s-a descoperit niciun vas întreg care să confirme această presupunere.

6)Armata

V. Pârvan susține că "unele procedee tactice, ca ordinea de bătaie în unghi ascuțit pentru a străpunge frontul dușman, au fost învățate de geți de la sciți". Mărturiile contemporanilor îndreptățesc presupunerea (formulată de D. Berciu) că "în epoca lui Decebal exista într-adevăr o armată permanentă care se instruia mereu" și că "se practica sistemul de recrutare teritorial-unională și pe obști". Dio Chrysostomos, care cunoștea situația din Dacia de după anul 89 e.n. relatează că "acolo la ei [la daco-geți] puteai să vezi peste tot săbii, platoșe, lănci, peste tot cai, peste tot arme, peste tot oameni înarmați". În împrejurări speciale, getul dobrogean "C-o mână e pe armă, cu cealaltă pe plug", confirmă un alt martor ocular, Ovidiu.^[15]

Armata daco-geților era compusă din pedestrime și din corpuri de cavalerie. Termenii tratatului de pace încheiat de Decebal cu Domițian, precum și cei ai condițiilor capitulării impuse de Traian arată clar că armata dacilor fusese instruită și dotată urmând modelul armatei romane; că avusese, un timp, în serviciul ei instructori și ingineri militari romani; și că în dotarea ei intraseră și arme și mașini de război romane (fapte care au asigurat un înalt potențial de război și o foarte bună pregătire de luptă).

7)Medicina dacilor

Platon, în dialogul său Harmides, 156 e - 157 b, îi atribuie lui Socrate unele afirmații despre medicii traci ai lui Zamolxis, care credeau că tot așa cum nu se cuvine să încercăm a vindeca ochii fără a fi vindecat capul, tot așa nu trebuie să tămăduim capul fără a ține seama de trup, cu atât mai mult nu trebuie să încercăm a vindeca trupul fără a încerca sa tămăfuim sufletul. Arian, în Fragmente, III, 37, scrie despre descântecele și vrăjile menite să îndepărteze influențele malefice sau, dimpotrivă, să le atragă contra unor oameni. Acestea erau stăpânite mai ales de către femei. Geto-dacii aveau și cunoștințe farmaceutice . Medicul grec Discoride (De materia medica, II-IV) reproduce 35 de denumiri de plante medicinale din limba dacă la care Pseudo-Apuleius mai adaugă încă 14. La Sarmizegetusa a fost descoperită o trusă medicală, care conținea printre altele și o tabletă medicamentoasă din cenuță de la vulcanii mediteraneeni, cenușă folosită ca absorbant pentru răni. La Poiana s-a găsit un craniu dac cu urme de trepanații

8)Astronomia dacilor

În Getica, Iordanes scrie în detaliu despre secretele astronomice și teoria despre cele 12 semne ale zodiacului, pe care Deceneu le-ar fi împărțit compatrioților săi. Menționează evoluția globului de foc al soarelui și al celor trei sute patruzeci și șase de stele, cunoștințe care dacă cu adevărat au fost stăpânite de geto-daci ar fi putut sta la baza și a unui calendar. Hadrian Daicoviciu pe baza teoriilor lui Constantin Daicoviciu presupune că la Sarmizegetusa, pe lângă construcții religioase există și un templu-calendar. Demonstrația lui se bazează pe faptul că marele sanctuar circular din incinta sacră de la Sarmizegetusa cuprinde trei cercuri concentrice (un cerc din blocuri de andezit, unul din stâlpi de andezit și un cerc de stâlpi groși din lemn).

9)Limba

Cunoscutul geograf grec din epoca romană, Strabon, afirmă despre daci că "au aceeași limbă ca și geții" care "sunt mai bine cunoscuți de eleni, deoarece se mută des de pe o parte pe alta a Istrului și totodată mulțumită faptului că s-au amestecat cu tracii și cu misii."^[16] Din afirmația lui Strabon se deduce o relație lingvistică între daci și geți, dar totodată o relație între limba vorbită de daci și cea vorbită de traci. Geograful grec însă nu își argumentează afirmația, opinia sa nefiind confirmată direct de alți autori. Indirect, prin faptul că romanii i-au numit daci pe geți ^[17] așa cum susține printre alții și Pliniu cel bătrân se poate considera și o anumită relație lingvistică
O altă sursă privind limba dacilor se regăsește în Tristele și în Scrisorile din Pont ale poetului roman exilat la Tomis, Publius Ovidius Naso, care inițial mărturisește că nu înțelege limba vorbită de geți și că geții, la rândul lor, râd prostește la auzul poemelor recitate de Ovidiu. Poetul, însă, afirmă ulterior că a învățat limba geților și că a și scris un volum în limba acestora.

-Note-

1. ^ Mircea Petrescu-Dâmbovița, p.6
2. ^ Giurescu & Giurescu, p.78
3. ^ I. I. Russu, Etnogeneza românilor. Fondul autohton traco-dacic și componenta latino-romanică, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1981
4. ^ Vasile Pârvan, Getica, Ed. Meridiane, București, 1982
5. ^ Strabon, Geografia, vol. II, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1974, VII, cap. III, 13
6. ^ Războiul gallic, VI, 25
7. ^ conform lui A. Petre
8. ^ Geografia, VII, 3, 12
9. ^ Mircea Eliade, De la Zalmoxis la Genghis-Han, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1980
10. ^ Hadrian Daicoviciu, Dacii, Ed. Enciclopedică Română, București, 1972
11. ^ Vasile Pârvan, Dacia. Civilizațiile antice din țările carpato-danubiene, Ed. Științifică, 1972
12. ^ Andrei Bodor, Contribuții la problema agriculturii în Dacia înainte de cucerirea romană. Problema obștilor la daci
13. ^ Hadrian Daicoviciu, Studii dacice, Ed. Dacia, Cluj, 1981
14. ^ Rodica Tanțău, Meșteșugurile la geto-daci, Ed. Meridiane, București, 1972
15. ^ Tristia, cartea a V-a, X, v. 24
16. ^ Strabon, Geographia
17. ^ The natural history of Pliny, Volume 1, By Pliny (the Elder.) London, H.G. Bohn, 1855-57
18. ^ I.I.Russu - Religia geto-dacilor. Zei, credințe, practici religioase. În Anuarul Institutului de Studii Clasice, V, 1944-1948

-Bibliografie-

Magazin Istoric Nr.9, septembrie 1970, Micro-glosă, Mircea Petrescu-Dâmbovița
Istoria românilor, Constantin C. Giurescu & Dinu C. Giurescu
Istoria României în texte, coordonator Bogdan Murgescu, Editura Corint, București, 2001
Crișan, Ion Horațiu – "Burebista și epoca sa", Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1977
Crișan, Ion Horațiu – "Origini", Editura Albatros, București, 1977
Mușat, Mircea – "Izvoare și mărturii străine despre strămoșii poporului român", Editura Academiei R.S.R., București, 1980

,,Capitolul III:Cine sunt stramosii nostri?-Dacii sau getii-Partea IX

Geto-dacii fac parte din marea familie indo-europeana a tracilor(partea cea mai importanta a acestei ramuri) care aveau un nivel inalt de cultura si civilizatie,precum si,o bogata istorie politica.Izvoarele grecesti mentioneaza acest popor sub numele de ,,geti",iar izvoarele romane ii mentioneaza sub numele de ,,daci".Intrebarea care constituie titlul acestui articol a fost o problema controversata in istoriografia romaneasca.In continuare voi da cateva izvoare care mentioneaza acel popor:

-Hecataios din Milet(secolul VI I.Cr.)-aminteste de triburile getice existente in Dobrogea

-Herodot in ,,Istorii"(secolul V I.Cr.)-vorbeste,printre altele,de campania lui Darius I,imparatul persan,impotriva getilor(514 I.Cr.)

-Tucidide in ,,Razboiul Peloponesiac"(secolul V I.Cr.)-afirma ca getii au fost aliati ai Atenei in anul 429 I.Cr.

-Caesar in ,,De bello gallico"(,,Razboiul Galic") secolul I.Hr.-face referiri la epoca lui Burebista;lui i se datoreaza prima mentiune a poporului geto-dac sub numele de ,,daci"

-Strabon in ,,Geographia"(secolul I.Hr.-secolul I d.Hr.)-ofera informatii despre epoca lui Burebista si mentioneaza ca ,,dacii au aceeasi limba ca getii"

-Trogus Pompeius(secolul I d.Hr.)-vorbeste despre un rege get,,Rex Histrianorum"(secolul IV I.Cr.),din Dobrogea

-Pliniu cel Batran in ,,Istoria naturala"(secolul I d.Hr.)-aduce informatii despre Dacia din secolul I d.Hr.(primul care foloseste numele de ,,Dacia")
-Suetonius in ,,Vietile celor doisprezece Cezari"(secolul II d.Hr.)-povesteste de intentia lui Caesar de a-l ataca pe Burebista
-Iordanes in ,,Getica"-descrie relieful carpatic
-Flavius Arrianus Xenophon in ,,Anabasis"-vorbeste despre campania lui Alexandru Macedon
-Dio Cassius in ,,Istoria romana"-vorbeste de conflictele in timpul lui Decebal

Folosind un singur izvor cel al lui Strabon putem deduce ca ,,dacii" si ,,getii" constituiau acelasi popor doar ca grecii ii numeau ,,geti",iar romanii ,,daci",ambele popoare stiind de celalalt nume.Prima mentiune a getilor ii este atribuita parintelui istoriei Herodot din anul 514 I.Hr. cu ocazia campaniei regelui persan Darius I asupra getilor.El ii numeste ,,cei mai drepti si viteji dintre traci"(,,Istorii"),dar mai tarziu consemneaza si imbatatul cu vin al getilor.

,,Capitolul III:In decursul Preistoriei-Epoca Fierului(La Tene)"Partea VIII

A doua vârsta a fierului sau La Tene îsi trage numele de la un sit din Elvetia, considerat initial a fi o asezare lacustra, ulterior loc de cult. Statiunea se dateaza în sec. III-I a. Chr. Termenul a fost initial utilizat pentru cultura celtica, dar apoi a fost extins si pentru alte zone ocupate de celti sau aflate sub influenta celtica. În 1914 Déchlette a împartit epoca La Tene în  I-500-300, II-300-100 si III-100-0. Paul Reinecke, la randul sau,  a împartit epoca în 4 etape notate cu litere de la A la D.

A-500-400

B-400-300

C-300-100

D-100-0

Ulterior etapele B, C, si D au fost divizate fiecare  în doua subetape.

Începutul  laten-ului în România este la o data discutabila : 450/350, iar sfârsitul este plasat în momentul în care Dacia este cucerita de romani, respectiv in anul 106. Civilizatia la Tene în spatiul nostru mai este cunoscut|a si ca civilizatia geto-daca, termen hibrid care este azi contestat si, potrivit unor pareri exigente si competente,  ar fi de dorit sa nu fie utilizat în nici un caz pentru perioada timpurie a acestei epoci.

Data de început  a epocii La Tene a fost discutata în mai multe rânduri, unii cercetatori, adepti ai dezvoltarii unitare a spatiului nostru, considerând ca epoca a început în acelasi timp peste tot. Altii considera ca teritoriile extracarpatice au trecut mai devreme , în jur de 450,  la epoca la Tene datorita unei conjuncturi istorice favorabile, datorate influentelor si impulsurilor civilizatoare venite dinspre Grecia, dupa 657/656, când a fost întemeiata prima colonie greceasca, Histria, fie prin intermediul grecilor din Pont, fie prin medierea tracilor odrisi, care pe  la 480-470 au format un regat puternic care avea stranse relatii cu Grecia continentala, în timp ce în Transilvania trecerea s-ar fi facut ceva mai târziu, ca urmare a infiltratiilor de populatii celtice în acest spatiu, cele mai timpurii putând avea loc dupa 390 a. Chr., dar, mai degraba, în intervalul 350-300. În linii mari, perioada la Tene are câteva elemente pregnante de noutate:

1. folosirea rotii olarului si aparitia unei ceramici cenusii

2. folosirea brazdarului de plug din fier, care a permis trecerea la agricultura propriu-zisa

3. generalizarea armelor, uneltelor si ustensilelor din fier, urmata de o dezvoltare fara precedent a mestesugurilor specializate

4. intensificarea schimburilor la mari distante pe baza de moneda

5. aparitia aristocratiei tribale si a unor mari diferente patrimoniale, fapt pus în evidenta prin mormintele princiare, tezaurele cu piese de argint si aur si folosirea unor produse de lux importate.

În Transilvania, ceramica lucrata la roata apare pentru prima data în necropola de la Sanislau, în sec. al V-lea  a. Chr.,  necropola care a fost atribuita grupului scitic sau scito-trac Szentesvekerzug-Chotin. Este vorba de ceramica de import, produsele locale aparând doar spre sf|rsitul  sec. al IV-lea a. Chr.  În teritoriul extracarpatic, cea mai veche ceramica lucrata la roata este din sec. al VI-lea a. Chr. De exemplu, in mormintele de la Bârsesti s-au descoperit doua strachini lucrate la roata. În asezarea de la Alexandria s-a descoperit, de asemenea, ceramica lucrata la roata, care prezinta analogii cu cea de la sud de Dunare. Initial ceramica la roata este importata, dar din sec. al V-lea a. Chr. se poate vorbi de o ceramica lucrata la roata de factura locala. I. H. Crisan a afirmat ca ceramica lucrata la roata din sec. al V-lea nu este autohtona si ca, oricum,  doar folosirea rotii olarului nu se constituie într-un argument ca ar fi început epoca la Tene. Autorul ignora faptul ca în spatiul extracarpatic sunt documentate destul de multe morminte princiare, precum cele de la Peretu, Agighiol, Stâncesti, Gavani, precum si tezaure ca cele de la Craiova, Baiceni sau piese izolate precum cele de la Poroina, Poiana Cotofenesti, care lipsesc din Transilvania, dar care-si gasesc bune analogii la Panaghiuriste, Vraca sau Letnica , în Bulgaria. La acestea se adauga o serie de piese de exceptie, precum lebesul de la Balanoaia, provenit dintr-un tumul de sec. al IV-lea, coiful greco-illyric de la Gostavatu, o oenochoe descoperita la Ostrovu Mare, toate produse importate, de lux, deci si procesul de constituire a unor elite aristocratice este mai timpuriu. De asemenea,  trecerea la schimbul pe baza de moneda este mai timpuriu  în zona extracarpatica unde au circulat din sec. al V-lea a. Chr. monede batute la Histria, iar pentru sec. al IV-lea sunt atestate mult mai multe monede macedonene, emise de Filip al II-lea, Alexandru Macedon sau Filip al III-lea Arideus, decât în Transilvania. În concluzie, pare, totusi, a  fi existat un decalaj de dezvoltare între cele doua zone. Dezvoltarea inegala si deosebirile de cultura materiala se datoreaza, în mare masura, contactelor pe care getii, respectiv dacii, le-au avut cu populatiile intrusive care s-au asezat în spatiul actual al Romaniei si au influentat în chip diferit pe autohtoni. Printre aceste populatii, pe lângi greci care se asezasera înca de la finele hallstattului pe litoral, se numara celtii, scitii si bastarniiCele mai importante populatii intrusive care patrund în spatiul nostru sunt cele celtice. Tara de origine a celtilor, potrivit lui Hecateu si Herodot, primii care ne dau informatii despre ei, se afla la izvoarele Dunarii si Rinului, adica în sud-vestul Germaniei, zona centrala si sudica a Frantei si Elvetia. Expansiunea celtica, probabil dictata de un mare spor demografic, dar poate si de presiuni ale popoarelor germanice,  a  început pe la  450 a. Chr.  si a continuat  în ceea ce se numeste La Tene B1-2.  În 387, celtii  ataca  Roma si romanii reusesc sa-i convinga sa plece doar facându-le daruri. Dupa aceasta data, celtii se raspândesc pe spatii largi: spre sud ( nordul Italiei), spre vest ( Franta, Anglia si Spania), spre est ( Austria,  Campia Panonica si Transilvania, Pen. Balcanica). Celtii vor face probleme Romei pâna în sec I a. Chr., când Gallia si Raetia vor fi supuse. Asezarea celtilor în Austria, Ungaria si Boemia a avut loc, cel mai probabil, pe la 350. Un grup celtic ocupa litoralul adriatic si, de aici, în 335,  trimite o delegatie la Alexandru cel Mare. Despre istoria lor în sec. al III-lea aflam informatii de la Polibius, Cartea IV din Istorii. În anul 280 celtii, condusi de Brennus,  patrund în Pen. Balcanica si jefuiesc sanctuarul lui Apollo de la Delfi. Sunt în cele din urma înfrânti (legenda spune ca Apollo însusi s-ar fi razbunat si ar fi declansat un cutremur si o furtuna napraznica împotriva lor). Dupa înfrângere, în 279, celtii se împart în trei grupuri distincte: unii dintre atacatori ramân pe loc si intemeiaza regatul de la Tylis (pe Marita), condus de Comontorius. Polybius arata ca au perceput un  tribut de 80 de talanti de la orasul Bizant, care, la râdul sau, a perceput o taxa de la corabiile care treceau prin strâmtoarea Bosfor, spre Marea Neagra. Regatul se dezintegreaza la 218, pe vremea lui Cavaros, cand izbucneste o rascoala a tracilor. Altii trec in Asia Mica (zona centrala) si se aseaza în Galatia- galatii. Ultimii, scordscii,  fac cale intoarsa si se aseaza în zona Serbiei de azi, la confluenta Savei cu Dunarea, în zona Sirmium (Trogus Pompeius- Istoria lui Filip).

Izvoarele scrise nu mentioneaza nimic despre asezarea celtilor  în spatiul nostru. Pe teritoriul României se constata, prin descoperiri arheologice, o prezenta celtica în Crisana, Transilvania si Banat.  Din Oltenia se cunosc doar cateva morminte izolate si se crede ca nu s-au asezat efectiv aici, dar poate au controlat aceasta zona. Ion Horatiu Crisan credea ca primele patrunderi celtice dateaza din intervalul 390-350, dar data de 350 este agreata de cei mai multi cercetatori. Oricum data est ulterioara anului 387 când au atacat Roma. Trogus Pompeius, în Istoria lui Filip,  vorbeste despre circa 300.000 de celti care au fost obligati sa-si paraseasca patria caci se inmultisera foarte mult. Unii s-ar fi îndreptat spre Italia, altii spre Campia Pannonica. O prezenta masiva a celtilor în zona noastra este documentata doar incepând cu sec. al III-lea. Este foarte probabil ca, dupa campania esuata din Grecia, sa fi avut loc o patrundere de proportii. Se presupune ca în Transilvania si Crisana au patruns anartii, poate si tauriscii, iar în Banat, eventual si în Oltenia, scordiscii. Unele prezente celtice au fost constatate si în Bugeac, unde s-ar fi asezat britolagii. Lor lui s-ar datora unele toponime celtice  precum Arrubium, Aliobrix si Noviodunum. Se crede ca celtii au avut relatii bune cu autohtonii si ar fi convietuit cu acestia, deoarece au fost descoperite în asociere produse ale celor doua civilizatii. Aceasta nu este, insa,  o dovada de convietuire neaparat, ar putea fi la fel de bine rezultatul unor schimburi reciproce de produse. Se cunosc peste 80 de asezari, precum cele de la Moresti, Seica Mica si Ciumesti, care sunt cele mai bine cercetate si în jur de 70 de necropole sau descoperiri funerare. La acestea se adauga peste 100 de descoperiri întâmplatoare. În Transilvania sunt doua zone de concentratie celtica: Somesul Superior si  zona Mures-Târnave. Judecnd dupa distributia pe harta a descoperirilor celtice, se pare ca autohtonii au fost împinsi înspre depresiunile intramontane, ceea ce contravine tezei convietuirii pasnice. Civilizatia materiala a celtilor este spectaculoasa datorita legaturilor comerciale strânse cu civilizatia etrusca si cu cea elenistica, mediata de unele cetati grecesti de pe malurile Mediteranei, Massalia spre exemplu.Cele mai multe informatii cu privire la sciti le avem de la Herodot. Venind dinspre est, ei se aseaza în sec. al VIII-lea a. Chr.  în stepele nord-pontice, de unde i-ar fi alungat pe cimerieni. In sec. al VI-lea a. Chr., puterea lor este destul de mare, fapt ce-l determina pe Darius sa organizeze în  514/512 o expeditie împotriva lor. Desi considerata de istoriografia greaca un esec, expeditia lui Darius a oprit expansiunea spre vest a scitilor pentru o buna bucata de vreme. Din sec. al V-lea incep sa decada, în zona aparând o serie de concurenti : regatul odrisilor în 480-470 si, dupa 450, Regatul Bosphoran. Totusi, datorita presiunilor dinspre est ale sarmatilor, încearca o înaintare spre SV, condusi de regele Atheas in 339, dar sunt înfrânti de regele Filip al II-lea al Macedoniei. Informatii se gasesc la Trogus Pompeius- Istoria lui Filip-. Acesta ne spune ca Atheas era în razboi cu histrienii condusi de rex histrianorumsi a cerut ajutorul lui Filip al II-lea, caruia i-a promis sa-l lase mostenitor al regatului sau. Ulterior regele histrienilor a murit si Ateas, nemaiavând nevoie de ajutor,  l-a sfidat pe Filip, nu i-a platit soldatii trimisi in ajutor, spunâdu-i ca are un fiu, mostenitor la tron. Filip al II-lea, care în momentul cu pricina asedia Bizantul, a pornit o expeditie de pedepsire a lui Atheas. Scitii au fost înfrânti si 20.000 de femei si copii au fost luati prizonierii. Filip a luat ca prada de razboi si un numar mare de vite. Din text reiese ca gurile Dunarii erau sub control scitic. Ulterior sunt înfrânti (ei sau getii? ) si de generalul macedonean Zopyrion. Se crede ca au patruns efectiv în Dobrogea în sec. IV-lea, eventual chiar spre sfârsitul sec. al V-lea, dar se presupune ca au organizat înca din sec. al VI-lea raiduri în zonele sudice ale României. Datorita prezentei lor masive,  Dobrogea a si fost denumita începând din sec.al II-lea a. Chr. Scythia Minor. Atheas a  batut si moneda. Alti regi sciti cunoscuti prin emisiuni monetare din sec. III-II sunt Ailios, Sariakes, Tanusa, Akrosas, Charaspes si Kanites. Singur Kanites este cunoscut si din izvoare scrise, restul sunt total necunoscuti. Monedele au fost batute de mesteri greci si au fost descoperite în zona cuprinsa între Callatis si Dionysopolis. Iconografia monedelor este foarte asemanatoare cu cea a  monedelor cetatilor grecesti (Tomis, Callatis si Dionysopolis). Cu exceptia monedelor lui Sariakes, care sunt din argint, restul sunt toate din bronz.

1. vasele cu doua torti, adesea suprainaltate, cu picior inelar, cu decor realizat prin lustruire, care sunt de origine celtica

2. amforele cu stampile anepigrafice, imitatii dupa amforele grecesti, mai ales de Rhodos

3. tot felul de vase de inspiratie greceasca precum krater-ul, kylix-ul, ryton-ul

Exista si ceramica pictata, cu motive geometrice, de obicei linii orizontale. Ceramica în stil geometric, de culoare rosie, are o origine celtica si este importata din zona Pannoniei.

4. pictarea

5. turnarea în tipare (tehnica de origine greceasca)

 Sunt destul de bine doaumentate legaturile de schimb între autohtoni si cetatile grecesti si, prin intermediul acestora, cu Grecia continentala sau insulara, precum si cu cetatile de pe coasta Asiei Mici. Polybius a facut un inventar al produselor ce faceau obiectul acestui comert. Alte indicii au furnizat descoperirile arheologice. Erau exportate peste sarat, miere, ceara , vite, sclavi, cereale. Din sud cele mai cautate produse au fost  vinul si uleiul de masline. Vinul provenea din Chios, Thasos, Heracleea Pontica, Rhodos, fapt precizat de stampilele amforelor folosite la transportul lui. De asemenea era importata ceramica de lux produsa la Corinth, Athena, Milet sau Lesbos. Schimburile erau realizate pe baza de moneda. Au fost descoperite monede histriene spre vest pâna la Bistret, în Oltenia, si in  Moldova pana spre nordul ei. Cele mai multe monede provin de pe valea Dunarii, Arges, Prut sau Siret, fapt ce ar fi un indiciu ca este vorba de un comert pe apa. Este posibil ca, de-a lungul arterelor de schimb sa fi existat târguri. Alaturi de moneda histriana, au circulat in spatiul nostru si monedele cetatilor Apollonia, Dyrrachium, Cizic. Aristocratii locali îsi permit sa-si comande produse de lux în cetatile grecesti din Pont: ceramica, podoabe, arme. Printre piesele de exceptie descoperite în contexte autohtone pot fi amintite un lebes din metal descoperit la Balanoaia, un coif illyric descoperit la Gostavatu sau o oenochoe provenita de la Ostrovu Mare.

Din sec. IV-III a. Chr. se cunosc morminte spectaculoase ca arhitectura funerara sau ca inventar. Este vorba de mormitele de la Agighiol, Peretu, Ciulnita (jefuit), si de la Vraca, Borovo, Sborjanovo si Letnica din Bulgaria. De obicei sunt morminte de inhumatie, tumulare.

1. Mormantul de la Agighiol- a fost sapat în 1931 de I. Andriesescu, dupa ce a fost jefuit de doua ori. Mormântul era tumular si  avea doua camere funerare facute din piatra fasonata, la care se ajungea printr-un dromos cu pereti de piatra. În camere s-au gasit doua schelete, unul al unui barbat, altul al unei femei, cel mai probabil sacrificata. O a treia camera, ramasa nejefuita,  care nu comunica cu primele doua, continea scheletele si piesele de harnasament a trei cai. În camerele funerare s-au gasit un coif din argint aurit, doua  cnemide nepereche din argint, 99 perle de argint, doi cercei de aur, 5 phiale din argint (una cu inscriptia Kotyos egbeo), doua cupe bitronconice cu scene animaliere, 100 varfuri de

 sageti, cateva amfore.

 2. Mormântul de la Peretu (jud. Teleorman) a fost sapat în 1970. Se dateaza în sec. IV a. Chr. Mormantul se compune dintr-un tumul, sub care s-au gasit resturile unui rug, pe care erau depuse oasele defunctului. În apropierea lui s-au depus capul si picioarele unui cal, un cutit, un varf de lance si o catarama. La 2 m departare, s-a descoperit o groapa, în care s-au depus rotile unui car trecute prin foc. Sub manta, direct pe sol, s-au mai gasit resturile a trei câini si oase de bovina. Cea mai spectaculoasa descoperire este un tezaur care a fost depus într-un cazan, acoperit cu o tava. Tezaurul se compune dintr-un coif, un cap de sceptru cu masca umana, trei phiale, 47 aplici, toate din argint.

Este posibil ca si tezaurele de la Craiova si Cucuteni-Baiceni sa provina tot din astfel de morminte.

    

Tezaurul de la Craiova a fost cumparat  în 1917 de la un negustor. Se compune din 80 de aplici zoomorfe de curea în forma de cal, leu, ursulet, cerb, cap de taur.

Tezaurul de la Cucuteni-Baiceni- continea 70 de piese de aur dintre care se pot aminti un coif de parada, o bratara cu capete zoomorfe (cal), un fragment de colier cu capate zoomorfe, aplici de harnasament. Piese similare cu cele din mormintele princiare, provenite poate tot din morminte, se cunosc de la Poiana Cotofenesti (un coif), Poroina (un spectaculos rhyton), Portile de fier (o cupa bitronconica).

MORMINTE GETICE

Cele mai multe necropole se cunosc din Dobrogea: Enisala (sec. al IV-lea- 400 morminte, dintre care  96% de incineratie), Murighiol (sec. al IV-lea).  La Stelnica, pe bratul Borcea, a fost dezvelita o mare necropola birituala din sec. V-IV, care cuprindea 113 morminte de incineratie si 110 de inhumatie. Se practica incineratia în urna, în groapa sau în ciste. Unele morminte sunt plane, altele tumulare. Din Muntenia se cunoaste o necropola de la Zimnicea- Câmpul Mortilor cu 166 morminte din sec. IV- II. Dintre acestea 162 sunt de incineratie. Inventarul femeilor este constituit din podoabe, mai ales fibule. În 13 morminte de barbati au fost descoperite arme: varfuri de sageti sau de lance, coif, sabie. Din Moldova se cunoaste o necropola de incineratie de la Poienesti. Inventarul se constituie mai ales din ceramica. Sunt frecvete, mai ales în mormintele din  Dobrogea, importurile de amfore de Chios si Thasos.

Se cunosc morminte bogate scitice precum cel de inhumatie  de la Gavani, în inventarul caruia s-a gasit un coif cu obrazare rabatabile, aplici, cai sacrificati, zabale. La Chiscani (jud. Braila) au fost descoperite 30 morminte scitice de inhumatie, orientate E-V, care aveau în inventar sageti, cai sacrificati, akinakai. Se dateaza în sec. al  IV-lea, eventual chiar mai devreme, la sfarsitul sec. al V-lea.

La sfârsitul Hallstatt-ului, atât izvoarele scrise cât si descoperirile arheologice arata ca zona de câmpie de la nord de Dunare este nelocuita sau foarte slab populata. Este vorba de Herodot care vorbeste la nord de Dunare de un imens spatiu pustiu, populat doar de albine salbatice, care-l fac de nelocuit. Arheologic pentru Ha târziu a fost definita pentru zona subcarpatica cultura Ferigile- Barsesti, dar pentru zona de campie nu a putut fi definita o cultura datorita lipsei de descoperiri arheologice. Au fost descoperite doar morminte izolate, unele clar scitice, ceea ce l-a determinat pe Alexandru Vulpe sa creada ca zona de campie a fost destul de nesigura, probabil expusa raidurilor scitice, motiv pentru care nu a prea fost locuita. La sfârsitul sec. al V-lea  si în sec. al IV-lea,  zona pare a fi din nou populata. O spun si izvoarele scrise, spre exemplu Arianus,  care vorbeste despre expeditia lui Alexandru Macedon de la 335, ocazie cu care este constatata prezenta unui oras slab întarit si a unei armate de 10.000 pedestrii si  4.000 calareti. O dovedesc si sapaturile arheologice care au dus la dezvelirea unor asezari destul de prospere la Alexandria, Zimnicea sau Albesti (jud. Constanta). Zimnicea este poate cea mai veche dintre dave, fiind locuita din sec. al IV-lea pâna în sec. I a. Chr. O serie e cetati, zise de refugiu, exista mai ales în zona Olteniei, Munteniei si Dobrogei (Bâzdana, Cotofenii din Dos, Bucovat, Margaritaresti, Albesti). Unele au suprafete foarte mari, dar prezinta depuneri foarte subtiri, avand forme si dimensiuni neregulate. Tipica este fortificarea cu val si sant. Valul este constituit din doi paramenti din pietre nefasonate, între care se punea lut ars. La Cotofennii din Dos, fortificatia era alcatuita dintr-un zid cu doi  paramenti din caramizi de lut, între care s-au gasit traverse de legatura si  pamânt. Din Moldova se cunosc circa 100 de asezari fortificate, cele mai bine cercetate fiind cele de la Mosna, Cotnari si Stâncesti. În ciuda aparitiei rotii olarului, mai exista multa ceramica de uz comun, realizata cu mâna. Printre formele ceramice din repertoriul ceramicii de uz cotidian sunt de amintit vasul borcan, adesea prevazut cu butoni în relief, vasul în forma de pepene, care are aprox. 50 cm si care pare a fi un recipient pentru pastrarea apei, strecuratorile sferice cu fund ascutit, chiupurile (vase mari de provizii, cu înaltimi cuprinse între 0,60-2 m) si sfesnicele cu picior si gura lobata. Chiupurile apar doar în Transilvania, sfesnicele doar în teritoriul extracarpatic, fiind documentate la Popesti si Poiana. Ceramica de uz cotidian este de cele mai multe ori lucrata în casa, cultiva forme traditionale, hallstattiene, fiind foarte traditionalista si foarte putin receptiva la influente venite din exterior. Repertoriul de forme este destul de redus. 

Ceramica fina este de obicei lucrata la roata. Are culoare cenusie sau neagra, foarte rar rosie. Ea este mult mai deschisa inovatiilor, este produsa în ateliere, este mai variata tipologic si caracterizeaza asezarile cu caracter proto-urban si cetatile. .

 

-Referinte-

Ioan-Aurel Pop, Ioan Bolovan-Istoria ilustrată a României

Magda Stan, Cristian Vornicu-Istoria lumii pentru toți. Antichitatea

,,Capitolul III:In decursul Preistoriei-Epoca Fierului(Hallstatt)"Partea VII

Hallstatt este numele convențional al primei perioade a fierului, denumită astfel după localitatea cu același nume din Austria. Aceasta cuprinde intervalul de timp dintre secolele al XII-lea și al V-lea î.Hr. La Congresul Internațional de Științe Pre si Protoistorice din 1874, Hans Hildebrand a propus împărțirea epocii fierului în două perioade distincte: Hallstatt și La Tène. Hallstatt este o localitate din Austria unde în 1734 a fost găsit un cadavru de om bine conservat în sare. Hallstatt-ul - prima perioadă a epocii fierului - cuprinde intervalul 1200-500 î.Hr. din cea mai mare parte a Europei.

Principala invenție a epocii Hallstatt este metalurgia fierului. Folosirea metalelor - aramă, plumb, aur - a precedat cu câteva milenii începuturile epocii fierului. În această perioadă s-a generalizat metalurgia bronzului și, apoi, a fierului. Pe teritoriul României, în perioada timpurie a culturii Hallstatt, obiecte de fier au apărut aproape de cursul inferior al Dunării, la Babadag și Cernatu de Sus. Au apărut și cetăți fortificate, care îndeplineau rolul de cetăți permanente sau de refugiu. Locuințele simple aveau pereții de lemn pe fundații de piatră.

Economia a devenit mult mai complexă în epoca fierului, prin creșterea randamentului odată cu răspândirea uneltelor din fier. Se cultivau cereale. Pentru arat se folosea plugul cu două roți, cu brăzdar de fier. Se practica creșterea animalelor, dar și vânătoarea, culesul, pescuitul, pentru completarea dietei.

În epoca fierului, ca urmare a dezvoltării tehnologiei de exctracție a minereului și a metalurgiei, a crescut cererea pentru obiecte din fier. S-au răspândit meșteșugarii specializați, ceea ce a dus la o generalizare a folosirii uneltelor și obiectelor confecționate din metal. În paralel cu dezvoltarea metalurgiei fierului a continuat prelucrarea bronzului (aliaj de cositor și cupru), metal utilizat cu mult înaintea prelucrării fierului.
Printre urmele arheologice în acest sens se numără cele din regiunea austriacă Salzburg, unde se pare ca la extracția și prelucrarea bronzului participau circa 500-600 de lucrători.
În aceeași perioadă au continuat extracția și prelucrarea aurului, iar în faza Hallstatt târzie au apărut primele monede, care erau privilegiul claselor dominante.

În faza Hallstatt timpurie, fierul încă nu devenise un metal de uz comun. Principalele regiuni în care, cu timpul, s-a intensificat prelucrarea fierului se aflau pe teritoriile Sloveniei, Austriei și Cehiei.

Cererea crescândă pentru obiecte confecționate din fier a sporit schimburile de mărfuri. În afară de obiectele din metale, se făceau schimburi de ceramică și mărgelele de sticlă utilizate îndeosebi în scop funerar. S-au intensificat și îmbunătățit transporturile pe apă și uscat.

Așezările perioadei Hallstatt erau, în general, de dimensiuni mici, ocupate de câteva familii, de obicei grupate în jurul unei fortificații care, în caz de pericol, constituia cetatea de refugiu. Numărul așezărilor mici de jur împrejurul fortificației era variabil, de la câteva zeci la peste o sută (de exemplu complexul de la Wicina, Polonia).Fenomenul major care caracterizează viața spirituală în această perioadă este apariția panteonului, chiar dacă in cadrul anumitor populații au dăinuit credințe ancestrale, cum ar fi animismul, cultul naturii. Panteonul se caracterizează prin asocierea unor expresii umane cu principii naturale, sociale, economice. S-a manifestat la celți, traci, daci, iberici. În privința ritualurilor funerare, înhumarea devine preponderentă, înlocuind, cu timpul, incinerarea.Fenomenul de stratificare socială a dus la o dezvoltare fără precedent a artelor minore. Importanța persoanei era adesea sugerată prin purtarea de obiecte de prestigiu, cel mai adesea confecționate din diverse metale. O piesă deosebită, care arată dezvoltarea artei metalelor pe teritoriul României, este coiful din aur descoperit la Poiana Coțofenești.