2011/04/07

,,Capitolul I:Axa Cronologica" Partea VIII

-secolul al-V-lea I.Cr.-prima atestare privind apicultura pe teritoriul tarii ii apartine lui Herodot;mentiunea multimei de albine;
-secolul al-II-a-primele atestari privind existenta morii de apa in centre ale Daciei(Napoca,Apulum,Micia)
-secolul al-XV-lea-primele atestari privind mesteri tunari in Transilvania;Orba,primul mester,specialist in,,arme si unelte pentru stricarea zidurilor"
secolul al-XV-lea-aparitia primelor ateliere de sticlarie in Transilvania
secolul al-XV-lea-primele strunguri pentru prelucrarea lemnului
1471-primele mentiuni cunoscute privind organizarea productiei de cereale in vederea exportului
1494-se monteaza la Sibiu primul ceas instalat in turn din tara
1500-cel mai vechi vagonet descoperit in mina de aur de la Ruda
1522-Berea este amintita in timpul lui Radu de la Afumati
secolul al-XVI-lea-practicarea asolamentului bienal
secolul al-XVII-lea-introducerea in cultura a porumbului si trifoiului
1644-prima atestare a ,,fabricii" la Targoviste in timpul lui Matei Basarab
1768-se consemneaza pentru prima data fabrica
1771-1788-inceperea folosirii carbunelui
1771-inaugurarea primelor 2 furnale la Resita
1800-C.Caracas si F.Silvestru cultiva cartoful in spatiul romanesc
1806-iluminatul cu felinare in Iasi
1846-incepe construirea  primei linii de cale ferata in tara
1850-prima linie telegrafica:Brasov-Sibiu
1886-inceputul telefoniei publice-montarea la Bucuresti a primei centrale cu 5 numere
1898-primul automobil vazut pe strazile Bucurestiului;un Benz adus de la Londra

,,Capitolul I:--Un alt fel de istorie" Partea VII

1.Mihail Kogalniceanu avea cea mai bogata biblioteca din Iasi.Fire generoasa,imprumuta adesea carti amicilor care,de multe ori,uitau sa i le restituie.Cand rafturile bibliotecii au inceput sa prezinte goluri masive,M.Kogalniceanu a publicat in ziar urmatorul anunt:
,,D-l Mihail Kogalniceanu,care nu poate suferi cartile desperechiate,roaga prietenii sai ce au asemenea volume de la domnia sa binevoiasca a veni la locuinta domniei sale pentru a ridica si restul volumelor ramase."


-Viata lui Kogalniceanu-


"N-aş schimba săraca Moldovă nici pentru întîiul tron din lume", afirma la Luneville, în Franţa, Mihail Kogălniceanu, cel care se considera, pe bună dreptate, „un adevărat fiu al secolului al XIX lea”. Personalitate fascinantă a epocii moderne, spirit pasionat, Mihail Kogălniceanu se situează în fruntea celor mai talentaţi reprezentanţi ai generaţiei paşoptiste contribuind activ în lupta pentru Unirea Principatelor Româneşti.
Mihail Kogălniceanu este fiu de basarabeni de pe Kogîlnic, dar născut la Iaşi la 6 septembrie 1817, om politic, democrat, istoric, scriitor, ziarist şi orator român. Şi-a făcut studiile în Franţa şi Germania (Berlin). A fost profesor de istorie naţională la Academia Mihăileană şi membru al Academiei Române, prim-ministru în Moldova (1860-1861), apoi prim-ministru al României (1863-1865). Mihail Kogălniceanu a fost căsătorit cu Ecaterina Jora (1827-1907), văduva colonelului Iorgu Scorţescu.
În 1839, Kogălniceanu redactează "Foaea sătească a prinţipatului Moldovei", publicaţie nevinovată cu efecte modeste, dar sigure. Rugîndu-se lui Dumnezeu „să ne păstreze români (subl. n.)" în aprilie 1840, în "Întroducţie", publicată în „Arhiva românească", Mihail Kogălniceanu propune să se publice o colecţie a tuturor cronicarilor Valahiei şi Moldovei, „spre a le păstra românilor", colecţie ce va fi publicată în 1841 în 6 volume. Avem, deci, o recunoaştere directă de către Kogălniceanu a apartenenţei sale la naţionalitatea română.

În „Cuvînt pentru deschiderea cursului de istorie naţională în Academia Mihăileană", rostit la 24 noiembrie 1843, M. Kogălniceanu spune, printre altele: „Departe de a fi părtinitorul unui simtiment de ură către celelalte părţi a neamului meu, eu privesc ca Patria mea (passim subl. n.), toată acea întindere de loc unde se vorbeşte româneşte, şi ca istoria naţională, istoria Moldaviei întregi, înainte de sfîşierea ei, a Valahiei şi a fraţilor din Transilvania. Această istorie este obiectivul cursului meu; întinzîndu-mă,. .., mai mult asupra întîmplărilor Moldaviei, nu voiu trece subt tăcere şi faptele vrednice de însămnat a celorlalte părţi a Daciei, şi mai ales a românilor din Valahia, cu cari suntem fraţi şi de cruce, şi de sînge, şi de limbă, şi de legi".
Deja în august 1848, în „Dorinţele partidei naţionale din Moldova", M. Kogălniceanu propunea Unirea Moldovei cu Muntenia, „o Unire care este dictată atît de vederat prin aceeaşi origine, limbă, obiceiuri şi interese". El spunea: „...Pe lîngă toate aceste radicale instituţii, singurele cari ne pot regenera Patria, apoi partida naţională mai propune una, ca cunună tuturor, ca cheia boltei, fără care s-ar prăbuşi tot edificiul naţional; aceasta este Unirea Moldovei cu Ţara Românească, Unire dorită de veacuri de toţi românii cei mai însemnaţi ai amînduror Principatelor, o Unire pe care, după spiritul timpurilor, cu armele în mînă au vroit să o săvîrşească Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul, carele şi ajunsese a se intitula: Cu mila lui Dumnezeu, Domn al Ţării Româneşti, al Moldovei şi al Ardealului".
Românismul, conştiinţa naţională românească ale moldoveanului M. Kogălniceanu se resimt în fiece frază ieşită de sub pana lui. Din programul ziarului lui M. Kogălniceanu „Steaua Dunării", care a văzut lumina tiparului la 1 octombrie 1855 (cenzura nu a îngăduit a se numi, potrivit dorinţei redactorului, - „Unirea"), reproducem cîteva pasaje care-l caracterizează pe unul dintre cei mai străluciţi oameni politici ai Moldovei din sec. XIX: „Acest jurnal este „Steaua Dunării Române"; prin urmare, politica sa nu poate să fie decît politica seculară a românilor, politică naţională care - spre onoarea publiciştilor noştri - se urmează şi se sprijină de întreaga presă românească,..., politică care se rezumă în aceste cuvinte: autonomia Principatelor, Unirea Principatelor". „Unitatea Principatelor, scrie Kogălniceanu, a fost visul de aur, ţelul isprăvilor a marilor bărbaţi ai României, a lui Iancu Huniad ca şi a lui Ştefan cel Mare, ca şi a lui Mihai Viteazul, a lui Vasile Vodă, ca şi a lui Matei Basarab. Unirea Principatelor a fost ţelul gîndurilor şi a celor mai străluciţi dintre domnii fanarioţi; şi cu toată apăsarea străină, totuşi legislatorii noştri din 1830 au înscris în articolul 425 al Legii Fundamentale de atunce (Regulamentul organic - notă) aceste cuvinte repetate din secol în secol pînă astăzi de toate inimile române: „Art. 425. Începutul, religia, obiceiurile şi asemănarea limbii lăcuitorilor acestor două Principate, precum şi trebuinţele a ambelor părţi, cuprind din însuşi descălecarea lor elementele nedespărţitei Uniri, care s-a împiedicat şi s-a întîrziat din întîmplătoarele împrejurări. Mîntuitoarele folosuri a rodului ce s-ar naşte din întrunirea acestor două ţări sunt netăgăduite! etc. etc.".
 „Unirea Principatelor, continuă eminentul bărbat al României, inclusiv al Moldovei, este dar dorinţa vie şi logică a marii majorităţi a românilor". „Românii, declară Kogălniceanu, au dovedit că sunt demni de libertate".
În articolul „Profesie de credinţă" Kogălniceanu declară: „Sunt şi voi fi toată viaţa mea pentru Unirea Principatelor Române (subl. n.). Voturile din 5 şi 24 ianuarie 1859, prin care am înălţat pe Alexandru Ioan I pe tronul Principatelor Unite, nefiind decît sublime expresie a eternei dorinţi a românilor, voi susţine cu orice preţ tronul la a cărui fundare am participat şi eu".
La nouă ani de la Revoluţia din 1848, Kogălniceanu participă ca deputat de Dorohoi la adunarea ad-hoc de la Iaşi unde este chemat să se pronunţe în privinţa Unirii. M. Kogălniceanu nu numai că vroia Unirea Principatelor Române, ci era şi un partizan hotărît al independenţei românilor. „Dar, spune el, nu poate fi fericire fără libertate, nu poate fi libertate fără putere, nu vom fi puternici decît atunci cînd vom fi uniţi". Ghidat de aceste convingeri, crezînd în idealul Unirii, Kogălniceanu declară următoarele în Adunarea ad-hoc a Moldovei: „Acelaşi popor omogen, identic ca nici unul altul, pentru că avem acelaşi început, acelaşi nume, aceeaşi limbă, aceeaşi religie, aceeaşi istorie, aceeaşi civilizaţie, aceleaşi instituţii, aceleaşi legi şi obiceiuri, aceleaşi temeri şi aceleaşi speranţe, aceleaşi trebuinţe de îndestulat, aceleaşi hotare de păzit, aceleaşi dureri în trecut, acelaşi viitor de asigurat şi, în sfîrşit, aceeaşi misie de împlinit".
Cine ar mai putea pune la îndoială, întrebăm noi, conştiinţa românească a acestui moldovean (moldovean sub aspect teritorial, regional, geografic), a acestui român moldovean cu numele de Mihail Kogălniceanu?

Pe bună dreptate, marele istoric român, tot de origine moldovenească, Nicolae Iorga, spune despre Mihail Kogălniceanu ca este un „genial bărbat de stat" care „domină ca un uriaş istoria modernă a României", că „ideile naţionale, pe care s-a întemeiat România, sunt ideile lui M. Kogălniceanu de la 1840 pînă la 1859".
Sfetnic al domnitorului Al.I.Cuza, ministru, apoi prim-ministru al României, în perioada 1863 – 1865, Kogălniceanu a avut un rol hotărîtor în adoptarea unor reforme cruciale. Ca ministru de externe al ţării în 1867 şi în perioada 1877–1878, Mihai Kogălniceanu şi-a legat numele de actul proclamării independenţei de stat a României.
 Mihail Kogălniceanu a decedat la Paris pe data de 20 iunie 1891. A fost înmormîntat la Cimitirul "Eternitatea" din Iaşi.
 La 20 iunie 2010, s-au împlinit 119 ani de la moartea unuia din cei mai mari basarabeni pe care i-a avut România. De fapt, România ca stat, există şi datorită acestui mare bărbat al neamului românesc.
2.Intr-o zi,Grigore Antipa,obosit dupa munca din laborator,s-a dus la lacul Herastrau sa pescuiasca.N-a apucat insa sa arunce bine undita ca in spatele lui a aparut un om al legii care i-a spus cu o voce tunatoare:
-Cu ce drept pescuiesti aici?
Antipa l-a masurat de jos in sus pe jandarm si i-a raspuns:
-Cu dreptul intelectualului superior care subjuga lumea animalelor inferioare...
-Asa?facu jandarmul jenat.Atunci,va rog sa ma scuzati.Nu pot cunoaste dispozitiile care apar intre timp.
-Viata lui Antipa-
Grigore Antipa (n. 27 noiembrie 1867, Botoșani, d. 9 martie 1944, București) a fost un naturalist, biolog darwinist, zoolog, ihtiolog, ecolog, oceanolog și profesor universitar român. Este întemeietorul Muzeului Național de Istorie Naturală din București, care îi poartă numele.
În apropierea insulei Capri (Italia), Antipa a descoperit o nouă specie de meduză fixă, Capria sturdzii. El s-a consacrat studierii Dunării și Mării Negre, participând în 1893 la o expediție în jurul acestei mări, expediție organizată de țările riverane și care a durat nouă luni. Regele Carol I i-a pus la dispoziție, pentru această expediție, crucișătorul Elisabeta. Cu această ocazie a întreprins primele cercetări de biologie marină. Cele mai semnificative rezultate au fost obținute în domeniul hidrobiologiei, el fiind considerat ca un precursor, în acest domeniu, atât în știința românească, cât și în cea mondială.
Antipa a înființat în
1932 Institutul Biooceanografic din Constanța, cu cele două rezervații și stațiuni de cercetări, cea de la Agigea și cea de la capul Caliacra (prima este azi departe de mare, iar rezervația a fost distrusă, a doua este în ruine, dar rezervația mai există). Institutul Biooceanografic din Constanța a fost transformat în 1949 în Stațiunea de Cercetări Maritime și Proiectări Piscicole, înglobată în 1970 în Institutul Român de Cercetări Marine.
Grigore Antipa a pus la cale, cu sprijinul regilor Carol I și
Ferdinand, un plan de exploatare rațională a pescăriilor din lunca și delta Dunării, și de la limane (limanele Basarabiei și ale Dobrogei de la nordul și sudul gurilor Dunării). Conform principiilor ecologice ale lui Haeckel, acest plan a dublat în zece ani producția de pește și de icre negre, fără să distrugă mediile și îndeosebi locurile de înmulțire ale peștilor. Cherhanalele cooperative au înbunătățit situația pescarilor, astfel că sistemul Antipa, foarte avansat pentru timpul său, a fost preluat de regimul comunist în 1947 și dezvoltat până în anii 1965. Dar ulterior a fost înlocuit cu sistematizarea desecărilor, a îndiguirilor și a canalizărilor. Politica ecologică de optimizare a fenomenelor naturale, numită de Grigore Antipa geonomie[1] a fost înlocuită cu una de contrariere a lor, care a dus logic la accelerarea curentelor pe canale, la eutrofizarea zonelor stagnante, și la prăbușirea productivității peștelui (parțial compensată astăzi prin piscicultură).
A fost director al
Muzeului Național de Istorie Naturală (1892 - 1944). Principiile și inovațiile sale muzeologice, privind organizarea acestui muzeu, modul de expunere, aranjamentul și explicarea colecțiilor, au stârnit interesul specialiștilor străini, care i-au solicitat o lucrare referitoare la organizarea muzeelor de istorie naturală, care a fost publicată în 1934, purtând titlul Principes et moyens pour la réorganisation des musées d'histoire naturelle. Pornind de la reorganizarea muzeului bucureștean, în 1907 apar, pentru prima dată, dioramele biologice, care au reprezentat o nouă etapă în evoluția și organizarea muzeelor de istorie naturală. Primele diorame prezentau viața de pe piscurile munților Carpați, din regiunea colinelor, din Bărăgan, precum și din zona inundabilă a Deltei Dunării. De asemenea, în Muzeul de Istorie Naturală există și numeroase diorame care înfățișază fauna din regiunile de tundră, prerie, savană sau din deșertul Sahara. Datorită acestei prezentări deosebite, numeroase muzee europene și americane au solicitat sprijinul savantului român pentru organizarea colecțiilor lor muzeistice. Grigore Antipa a fost membru al Academiei Române și a mai multor academii din străinătate. A întemeiat școala românească de hidrobiologie și ihtiologie. L-a recomandat ca șef de secție pe oceanologul și biologul Mihai C. Băcescu.

-Referinte-

Petru Costinescu, Nicolae M. Mihăilescu, Mihai Olteneanu, Inventatori români, edițiile I și a II-a, editurile AGIR și OSIM, București, 1999 și 2000.
 
-Note-
 
1.G. Antipa a folosit în acest sens termenul de „Geonomie” (care, până atunci, însemna doar Știința legilor fizice care modifică suprafața Pământului), într-o conferință ținută la Societatea de Geografie din București, în 1913; ulterior termenul a fost preluat de geograful francez Emmanuel De Martonne (care a trasat frontierele de apus ale României în 1919) și introdus în limba franceză, cu sensul dat de G. Antipa.

,,Capitolul I:-Viziuni personale-Tara si Oamenii" Partea VI

,,Romania este tara mea!Nu o voi uita!"Aceasta sintagma este folosita cand recitam sau citim din poeziile lui Vasile Alecsandri.In viata asta,am auzit de foarte putine ori aceasta sintagma deoarece romanii nu pot spune acest lucru cu intreaga inima si prefera sa nu o spuna.De multe ori pe site-urile cu caracter istoric li se pune vizitatorilor o intrebare:,,Ar trebui ca Romania sa-si schimbe numele in Dacia?"M-am aratat interesat si am raspuns si eu la acea intrebare si am ramas socat de ceea ce am vazut la rezultate:75% spun ca ,,Romania" are o rezonanta latina mai mare si ca nu ar trebui sa i se schimbe numele;altii 25% spun ca numele ar trebui schimbat.In primul rand,am considerat apreciabil faptul ca populatia romaneasca a intrat pe un site istoric o data la un an si s-a aratat interesata de raspunsul la aceea intrebare.In al-II-lea rand,faptul ca unii au spus ca Romania are o rezonanta latina mai mare si ca nu ar trebui sa i se schimbe numele fac o mare greseala.Sa-mi spuna stimatii daca au contribuit cu ceva la realizarea statului,daca au putina cunostiinta despre istoria romanilor si aunci s-ar putea pronunta in acest fel.Aici intervine si liberul arbitru,un dar lasat de la Dumnezeu,prin care oamenii pot decide ce este bine si ce este rau,suportand,evident,si consecintele unor actiuni.Alta populatie care a spus ca Dacia ar trebui sa fie numele tarii,au avut dreptate fiindaca in Dacia,din sinteza dacilor cu romanii,s-au nascut romanii de azi si acela ar trebui sa fie numele.In plus,Dacia este pe de alta parte,vatra inceputurilor istoriei romanilor de atunci pana in prezent.Tarisoara in care traim este una frumoasa daca vorbim din punct de vedere climatic.Aici fauna si vegetatia este foarte variata.Unele specii pe cale de disparitie se afla si in Romania dar sunt vanate si de multe ori  sunt prinse si ucise.Cruzimea oamenilor de astazi,nu se deosebeste foarte mult de starea si actiunile oamenilor din epoca Preistorica.Daca nu am avea ce manca si daca nu am avea deloc bani,am fi in stare sa ne mancam unii pe altii.Acest gen de manifestare nu-si face simtita prezenta numai in Romania,ci si in alte regiuni ale lumii.Economia sta foarte prost in tara din pricina faptului ca exista si unii conducatori politici care sunt avizi de putere si bani.Pentru tineri,viata din Romania li se pare numai in roz si ca totul le vine pe tava.Nu este asa cum cred ei!Adevarul este ca viata constituie o lupta continua pentru supravietuire chiar daca asta,pentru multi,inseamna sa dai in cap la cineva.Romania este o jungla cu animale care asteapta sa ne devoreze!Fiti atenti!!!

Cuvinte despre Vasile Alecsandri-bibliografie-

S-a născut la 21 iulie 1821, locul nașterii fiind incert datorită faptului că atunci familia se refugiase în munți din calea armatei lui Alexandru Ipsilanti. În perioada 1821-1828 își va petrece copilăria la Iași și Mircești, unde tatăl său avea o moșie și unde va reveni pe toată durata vieții să-și găsească liniștea.
Tatăl său îl înscrie la pensionul francez din Iași, unde va studia alături de Mihail Kogălniceanu și Matei Millo, actorul care îi va deveni prieten și pentru care va scrie ”Chirițele” și o mare parte din ”cânticelele comice”. Este trimis apoi la studii la Paris. Atunci începe să scrie primele poezii în limba franceză, din care va publica în revista bilingvă (româno-franceză) a lui Gheorghe Asachi, ”Spicuitorul moldo-român”. Scriitorul ajunge în țară stăpânit de ideile progresiste de libertate, egalitate și fraternitate care dominau capitala franceză. În 1840 scrie nuvela romantică ”Buchetiera de la Florența”, care reprezintă prima sa creația literară. În același an preia conducerea teatrului din Iași (împreună cu Mihail Kogălniceanu și Costache Negruzzi) și totodată începe activitatea de dramaturg care îi va aduce cele mai mari succese.
În 1842, Alecsandri face o călătorie importantă în munții Moldovei, în urma căreia descoperă valoarea artistică a poeziei populare. Scrie primele sale poezii în limba română, pe care le va grupa în ciclul ”Doine” și care sunt strâns legate de modelul popular din care s-au născut. Din 1845 până în 1847 are loc episodul iubirii pentru Elena Negri, important și din punct de vedere literar pentru că a inspirat majoritatea poeziilor din ciclul ”Lăcrămioare”.
În 1848, Alecsandri participă la inițierea mișcării revoluționare din Moldova. Se numără printre cei care redactează cele 35 de puncte ale revendicărilor adresate domnitorului Mihail Sturdza de către revoluționari. După reprimarea mișcării, se refugiază la Brașov și redactează ”Protestația în numele Moldovei, a omenirii și a lui Dumnezeu”, care făcea propagandă în favoarea revoluției.
În 1850 scrie primele cânticele comice (”Șoldan Viteazul”, ”Mama Anghelușa”). Revine în țară și începe ciclul Chirițelor, cu ”Chirița în Iași”. Urmează ”Chirița în provincie” 1852), ”Chirița în voiagiu” 1864), ”Chirița în balon” (1874).
În 1853 publică la Paris primul volum de poezii numit ”Doine și lăcrămioare”. Mai rămâne o vreme în Franța, apoi pornește într-o călătorie prin Pirinei, Marsilia, Tanger, Gibraltar, Africa, Madrid, care va lăsa urme în creația sa poetică, în gustul pentru exoticul mauro-hispanic. Candidează la domnie alături de Alexandru Ioan Cuza. Pierde în favoarea acestuia, însă rămâne ministru de externe. Un an mai târziu este trimis în misiune diplomatică pe lângă Napoleon al II-lea al Franței în vederea recunoașterii Unirii și a domnitorului Cuza. Începe colaborarea la ”Convorbiri literare”, unde va publica poeziile din ”Pasteluri”.
Între anii 1860-1869, Alecsandri se retrage la moșia de la Mircești. Se căsătorește la Mircești cu Paulina Lucasievici. Scrie poemele din ciclul ”Ostașii noștri” dedicate eroismului soldaților români din războiul ruso-româno-turc. În 1878, poezia ”Cântecul gintei latine” aduce primul premiu internațional de poezie al românilor. În 1881 poetul primește premiul Academiei pentru literatură.
Moare în 1890, pe 22 august, fiind înmormântat în curtea casei de la Mircești.

Citate despre ROMANIA:

1.,,Ţara noastră este un rai pe pământ. Avem ca bogăţii câmpii mănoase, munţi, ape, mare, codri şi păduri seculare, subsol bogat în tot ce vrei:aur, uraniu, petrol, gaze, ape minerale etc. dar nu ele constitue avuţia noastră cea mai mare, ci poporul minunat al acestei ţări. Toate acestea reprezintă motivul pentru care mulţi o doresc şi râvnesc la ea de două mii de ani." (Ioan Pop de Popa)

2.,,România întreagă trăieşte în mentalitatea comunistă, refuză succesul capitalist şi consideră că averea nu se poate acumula decât din furt, pentru că aşa am fost învăţaţi jumătate de secol la şcoală." (Dinu Patriciu)

3.,,Patria Romana"-George Cosbuc


,,Patria ne-a fost pământul
Unde ne-au trăit strămoşii,
Cei ce te-au bătut pe tine,
Baiazide, la Rovine,
Şi la Neajlov te făcură
Fără dinţi, Sinane,-n gură,
Şi punând duşmanii-n juguri
Ei au frământat sub pluguri
Sângele Dumbrăvii-Roşii.
Asta-i patria română
Unde-au vitejit strămoşii!
Patria ne e pământul
Celor ce suntem în viaţă,
Cei ce ne iubim frăţeşte,
Ne dăm mâna româneşte:
Numai noi cu acelaşi nume,
Numai noi români pe lume
Toţi de-aceeaşi soartă dată,
Suspinând cu toţi odată
Şi-având toţi o bucurie;
Asta-i patria română
Şi ea sfântă să ne fie!
Patria ne-o fi pământul
Unde ne-or trăi nepoţii,
Şi-ntr-o mândră Românie
De-o vrea cerul, în vecie,
S-or lupta să ne păzească
Limba, legea românească
Şi vor face tot mai mare
Tot ce românismul are:
Asta-i patria cea dragă
Şi-i dăm patriei române
Inima şi viaţa-ntreagă."

,,Capitolul I:-Viziuni personale-Importanta cunoasterii istoriei" Partea V

Istoria,in viziunea mea,este un susur linistitor de parau care curge lin la vale plin cu informatii si idei noi care asteapta sa fie sorbite de catre un om care doreste cu adevarat sa guste din istoria poporului sau,sa-si vada stramosii si sa spuna ca principala preocupare este,in primul rand,sa-si cunoasca propria origine.Daca noi romanii nici nu stim care ne sunt originile nu ar trebui sa studiem istoria altor popoare ci trebuie,mai intai,sa fim siguri ca stim istoria neamului nostru.Istoria de-a lungul timpului a intampinat piedici dar le-a trecut sperand ca mai tarziu sa existe oameni care sa scrie lucrari si sa imbogateasca susurul de apa cu alte informatii si idei astfel incat ea sa devina o mare intinsa.Am un respect profund fata de istoricii care au scris lucrari reinviind constiinta nationala,dar am observat ca acest lucru nu este indeajuns.Mai ales tinerii sunt preocupati de calculator,televizor si mai ales,de vorbitul la telefon evidentiind o scadere alarmanta al acelor copii si o scadere a culturii  care se face simtita in toate cartile literare,scolare si mai ales in cartile cu caracter istoric.Din punctul meu de vedere pentru a se solutiona o rezolvare a lipsei de cultura ar trebui sa se initieze tot felul de proiecte,cursuri care sa ii ajute pe copii sa-si dezvolte gandirea si sa vada ca pentru ei calculatorul,televizorul si telefonul mobil sunt cei mai mari dusmani,ci nu cartea.Din fericire pe acest pamant mai exista raze de lumina,oamenii care doresc ca studiul istoriei sa fie ceva placut nu ceva neplacut care depun eforturi imense pentru a le cultivas interesul unor copii care doresc sa stie cine au fost stramosii lor si incearca cu puterile lor sa schimbe.Acesta este si cazul meu.Cand am aflat ca in clasa a-V-a ca profesorul nostru de istorie va fi Vasilovici am inceput toata clasa sa plangem si sa ne vaitam la doamna noastra diriginta.Ea a incercat sa ne explice cum a putut,ca domnul profesor nu este un om asa de rau,chiar daca pare.Parca si vad pe domnul stand la catedra cu catalogul in fata(pentru el era ,,Cutia cu Maimute")si uitandu-se prin el abia asteptand sa inhate un ,,prostovan" si sa-i adauge un ,,cocor".Imi amintesc ca in timpul acesta toti colegii mei,inclusiv eu,eram cu nasul in carte pandindu-l printre randuri pe profesorul si incercand sa-i descifreze gandirea.Eu eram destul de linistit,fata de ceilalti colegi.Fiindca stateam in prima banca de la mijloc si stiam ca nu aveam unde sa ma ascund si ca intr-un final ma va alege pe maine.Ohh!!Am uitat sa mentionez ca aceasta era a treia ora de istorie in care avem de pregatit lectia cu Geto-Dacii.Si iaca ca pe la jumatatea orei isi ridica privirea   spre clasa,o face pe o colega ,,Morcoveata"si ma alege chiar pe mine.Ma pofteste in fata si imi spune sa-i povestesc lectia pe care am avut-o pentru astazi.Eu,asa brav la inceput,ii spun titlul lectiei si imediat trag cu coada ochiului o privire,parca de ,,help!!",spre clasa,dar imediat,rapid din fire,domnul sesizeaza acest lucru si ma atentioneaza.Prima intrebare:,,Cate lupte au purtat dacii cu romanii?"Trosc!!Eu incep:,,Aaaaa,paii,aaaaa...doua,domnule!,,Cum doua ,mah?Dar i-a enumera-mi tu datele la care so batut cele doua tabere?"Incep:,,101-102 si 105-106",,Asa spune copilul mic,dar tu esti baietan mare,mah-spune domnul-zi in propozitie!,,Dacii si romanii s-au batut de mai multe ori.Odata in 101-102 si 105-106,dacii condusi de Diurpaneus-Decebal si romanii condusi de Traian!,,Bravo,copile!!Ai noroc ca nu-ti pun azi o nota rea,ca este inceputul.Dar data viitoare primesti 2,daca nu stii!Treci in banca!"Asta este una dintre intamplarile prin care am trecut de-a lungul timpului!Daca unul dintre copiii care sunt preocupati de alte lucruri ii vor cunoaste,din scrieri,pe unii dintre stramosi,acel copil ar fi pe de o parte fericit ca a gasit o comoara atat de valoroasa,dar pe de alta parte suparat si indurerat ca sunt stramosi care au murit pentru a-si apara tara.Acel sentiment,ca pana nu i-ai cunoscut pe stramosii tai,ai crezut ca istoria nu este ceva pentru copii si ca ar fi inutil sa-ti pierzi timpul citind din astfel de carti,te simti neputincios sa repari unele greseli din trecut si ca ai vrea ca timpul sa se intoarca inapoi si sa repare unele greseli.Putem foarte bine sa ne gandim,inainte de culcare,cea ar fi fost daca Mihai Viteazul nu ar fi fost ucis?Ce ar fi fost daca Decebal ar fi ajuns in Muntii Orastiei si nu s-ar fi sinucis?Ce ar fi fost daca revolutiile din Tarile Romane ar fi continuat si ce ar fi fost daca Cuza nu ar fi fost detronat?Daca incercam sa ne imaginam unele raspunsuri originale cu privire la aceste intrebari,chiar daca istoria vi se pare o materie plictisitoare si nefolositoare,aceste raspunsuri va vor impulsiona sa aveti zel pentru Istoria Romanilor si sa incercati sa contribuiti cu ceva la ea.Si pentru mine,sincer sa fiu,obiectul de studiu numit ,,Istorie"a fost ceva foarte plictisitor si din pricina faptului ca domnul Vasilovici vorbea foarte incet si ne facea sa adormim.Unii chiar cu cartea in fata, prefacandu-se ca citesc,inchideau ochii si doreau ca ora sa treaca cat mai repede.Dat lucrurile s-au schimbat radical cand am auzit ca doamna Oltea Preluca va fi noua noastra profesoara de istorie.Ea m-a impulsionat prin talentul ei,prin faptele si limbajul ei,chiar daca unii folosesc cuvinte jignitoare la adresa ei.La urma urmei, hotararea nu poate fi schimbata!Pentru mine doamna profesoara ramane o raza de soare ce rasare in fiecare dimineata oferind,de fiecare data,raze aurii pline cu idei si informatii noi!Dintr-un elev corigent la istorie am devenit,daca pot spune,printre cei mai buni,dovada fiind olimpiadele.Atat am avut de spus despre aceasta stiinta care se numeste istorie si are ca rol reconstruirea imaginii trecutului nostru romanesc!