,,Istoricul Zilei"-30 Aprilie

30 aprilie 1789 - George Washington a devenit primul preşedinte al Statelor Unite ale Americii.

30 aprilie-1844- Alexandru Ioan Cuza s-a casatorit cu Elena Rosetti-Solescu, fiica cea mare a postelnicului Iordache Rosetti si a Catincai Rosetti, nascuta Sturdza. Cu acest prilej, Cuza a refuzat sa primeasca tiganii robi trecuti in lista dotala a sotiei, fiind astfel primii care au acceptat hotararea Adunarii Obstesti din 31 ianuarie 1844 de dezrobire a tiganilor

30 aprilie-1893 - S–a născut Joachim von Ribbentrop, ministrul nazist al afacerilor externe

30 apilie-1897- Mihail Sadoveanu a debutat in ziarul umoristic „Dracul" din Bucuresti

30 aprilie 1945- a murit Adolf Hitler, dictatorul nazist al Germaniei. Hitler, lider al Partidului Naţional-Socialist German, cancelar al Germaniei din 1933, iar din 1934 conducător absolut („Führer”) al Germaniei, a fost unul dintre cei mai cruzi dictatori din istoria omenirii. Ajuns la putere în 1933, liderul mişcării naziste a dus o politică de pregătire şi de declanşare a celui de Al Doilea Război Mondial, precum şi de punere în aplicare a unui plan de exterminare în masă a evreilor şi de lichidare a adversarilor politici.

,,Istoricul Zilei"-29 Aprilie

 29 aprilie-1879 - S-a născut Grigore Pişculescu preot şi scriitor, sub pseudonimul Gala Galaction, care a scris "Papucii lui Mahmud", "Roxana", "Bisericuţa din Răzoare" .

29 aprilie- 1893 - S-a nascut Harold Clayton Urey, chimist american, Laureat al Premiului Nobel pentru Chimie in 1934.

29 aprilie-1918 - A murit dramaturgul, oratorul şi omul politic Barbu Ştefănescu Delavrancea, autor al dramelor "Apus de soare", "Viforul "şi "Luceafărul".

29 aprilie- 1933 – A decedat Konstantinos Petrou Kavafis, unul dintre cei mai reprezentativi poeti greci din epoca moderna.

 29 aprilie 1945 - Adolf Hitler si Eva Braun se casatoresc.

,,Izvor Istoric:Strabon-,,Geographia" II

,,A existat si o alta impartire a teritoriului chiar din cele mai vechi timpuri,caci pe unii ii denumesc daci,si pe altii geti.Getii sunt cei care se intind spre Pontos si spre rasarit,iar dacii cei care locuiesc in partea opusa,spre Germania si spre izvoarele Istrosului.Socot ca ei se numea in vechime davi.De aici si numele de sclavi Geta si Davos obisnuite la antici.Aceasta presupunere merita mai multa crezare decat aceea potrivit careia numele ar veni de la scitii daci,care locuiesc prea departe,langa Hyrcania;si nu pare de crezut sa se fi adus de acolo sclavi in Attica[...].

Prin tara lor curge raul Marisos,care se varsa in Danubios.Pe acesta isi faceau romanii aprovizionarile pentru razboi.Ei numeau Danubius partea superioara a fluviului si cea dinspre izvoare pana la cataracte.Tinuturile de aici se afla,in cea mai mare parte,in stapanirea dacilor.Partea inferioara a fluviului,pana la Pontos,de-a lungul careia traiesc getii,ei o numesc Istros.Dacii au aceeasi limba ca getii.Acestia sunt mai bine cunoscuti de helleni,deoarece se muta des de o parte si de alta a Istrosului si totodata multumita faptului ca s-au amestecat cu thracii si cu mysii."

,,Boarebistas,barbat get,luand conducerea neamului sau,a ridicat pe oamenii acestia ticalositi de nesfarsite razboaie si i-a indreptat prin abstinenta,sobrietate si ascultare de porunci,asa incat in cativa ani a intemeiat o mare stapanire si a supus getilor cea mai mare parte a populatiilor vecine;ba a ajuns sa fie temut chiar si de romani."
                                                                                    (Strabon-,,Geographia")

,,Izvor Istoric:Herodot-,,Istorii" I

,,Dupa indieni,semintia tracilor este cea mai numeroasa.Ei poarta multe nume,fiecare dupa tinutul in care locuieste,dar toti au,in toate,obiceiuri asemanatoare."

                                                                                                     

XCIII:,,Inainte de a ajunge la Istru,Darius ii supune mai intai pe geti care se cred nemuritori,caci tracii care au stapanirea lor Salmydessos si care locuiesc la miaza-noapte de Apollonia si de orasul Mesambria-numiti schyrmiazi si nipseii-i s-au inchinat lui Darius fara nici un fel de impotrivire.Getii insa,care luasera hotararea nesabuita de a-l infrunta,au fost robiti pe data,macar ca ei sunt cei mai viteji si mai drepti dintre traci.

XCIV:Iata in ce chip se socot ei nemuritori:credinta lor este ca ei nu mor,ci ca cel care piere se duce la Zamolxis-divinitatea lor-pe care unii il cred acelasi cu Gebeleizis.Tot in al cincelea an arunca sortii,si intotdeauna pe acel dintre ei pe care cade sortul il trimit solie la Zamolxis,incredintandu-l de fiecare data toate nevoile lor.Trimiterea solului se face astfel:cativa dintre ei,asezandu-se la rand,tin cu varful in sus trei sulite,iar altii,apucandu-l de maini si de picioare pe cel trimis la Zamolxis il leagana de cateva ori si apoi facandu-i vant,il arunca in sus peste varfurile sulitelor.Daca in cadere,omul moare strapuns,raman incredintati ca zeul le este binevoitor;daca nu moare,atunci il invinuiesc pe sol,numindu-l ca este un om rau;dupa ce arunca vina pe el,trimit pe altul.Tot ce au cerut ii spun solului cat mai e in viata.Cand tuna si fulgera,tracii trag cu sagetile in sus,spre cer,si isi ameninta zeul,caci ei nu recunosc vreun zeu in afara de al lor."

                                                                          (Herodot-,,Istorii")

,,Rugaminti si Anunturi"

Imi cer scuze din nou ca nu am mai postat pe blog alte articole.Au intervenit mai multe piedici dintre care si aceea care a fost mentionata in articolul trecut.De fapt,acel moment a fost ,,punctul culminant"care a inglobat toate problemele de pana acum.Toate celelalte probleme s-au dus ,,la adapostul"acesteia si au format ,,un fel de sfera",un fel de ,,ghem" foarte incalcit din care nu mai puteam iesi.Este bine ca totul a trecut,dar urmele raman.Nu avem cum sa ne schimbam soarta.Asta este viata dragilor!Si asta nu doar in Romania,ci in toata lumea,pe toata suprafata pamantului.Sunt bucuros ca sunt astazi aici,in fata calculatorului,si va mai ofer inca un articol,care sa ajunga la inima.De data asta,fac un anunt oficial!Incepand de astazi,voi incepe o serie lunga de articole cu ,,Izvoare Istorice" care atesta unele evenimente,catalogheaza unele personaje etc.De asemenea,pe langa aceste izvoare,voi ,,ridica"alte articole care vor vorbi de unele personaje marcante in Istoria Romanilor,faptele pe care le-au savarsit ei,de a lungul vietii.In plus voi incepe o alta serie de articole in care voi prezenta data la care ne aflam,in alti ani trecuti.(de exemplu:31 ianuarie=data la care ne aflam;apoi voi prezenta evenimente din intreaga Istorie a Romanilor din fiecare an semnificativ).Sper sa fie ceva ce o sa va placa si ,sigur va vor folosi la scoala sau oriunde altundeva.Si chiar de astazi voi incepe.

,,Momente din viata mea"

Nici nu stiu cum a trecut timpul.Este greu sa va scriu pe acest blog ca draga mea bunica,cea care a fost pentru mine o statie de zbor de unde de fiecare data decolam impreuna cu ea si ma trezeam intr-un univers imaginar.Ea a fost persoana,pe langa mama mea,care m-a crescut de mic si a avut mereu grija de mine.De mic eram foarte atasat de ea si astazi cand am vazut ca draga mea bunica a fost inmormantata la cimitirul ,,Pacea" intr-un sicriu lucios,ca de regina,pe care mama l-a ales,s-a prabusit Universul peste mine.Am simtit din acel moment ca o parte din inima mea se duce undeva sus in ceruri si sunt sigur ca ea va avea grija de mine acolo de unde este.Este bine ca ea nu mai sufera si nu o mai doare nimic si este acum intr-un somn din care numai Iisus o va putea trezi.Am speranta ca intr-o zi o voi revedea si o voi strange in brate,iar ea imi va spune ca i-a fost dor de mine si ca nu o va mai durea nimic acum si pe viitor.Lacrimi au curs randuri-randuri pentru ea,lacrimi care si-au spus cuvantul.Acele lacrimi care,in speranta mea,se vor sterge candva.Imi cer mii de scuze ca alte articole nu au fost postate,dar au intervenit probleme in acest timp si a trebuit sa ma ocup de ele.De acum voi incerca sa fiu punctual.Cu aceasta ocazie vreau sa le multumesc cititorilor care intra pe acest blog,care citesc un articol si comenteaza pe marginea lui.Bunica a fost si va ramane un punct de sprijin si oricand voi avea nevoie de ajutor ma voi gandi la ea si la Dumnezeu care este sus in ceruri si ei vor avea grija de mine!As dori sa inchin o poezie semnata de Stefan Octavian Iosif in memoria ei care va ramane vesnica in inima noastra:

,,Cu părul nins, cu ochii mici
Şi calzi de duioşie,
Aieve parc-o văd aici
Icoana firavei bunici
Din frageda-mi pruncie.

Torcea, torcea, fus după fus,
Din zori şi până-n seară;
Cu furca-n brâu, cu gândul dus,
Era frumoasă de nespus
În portu-i de la ţară...

Căta la noi aşa de blând,
Senină şi tăcută;
Doar suspina din când în când
La amintirea vreunui gând
Din viaţa ei trecută.

De câte ori priveam la ea,
Cu dor mi-aduc aminte
Sfiala ce mă cuprindea,
Asemuind-o-n mintea mea
Duminicii preasfinte..." (Bunica de St. O.Iosif) 

,,Capitolul III:Decebalus,un nou ,,Burebista" "-Partea XII

Decebal (inițial purta numele Diurpaneus), a fost un rege dac care a domnit între anii 87-106.



Statuia lui Decebalus



Statul centralizat dac s-a aflat la apogeul puterii sale sub regele Decebal. Deși mai restrâns ca arie geografică decât teritoriul stăpânit de regele Burebista (82-44 î.Hr.) - cuprinzând Transilvania, Banatul, Oltenia, centrul și sudul Moldovei, noul stat era mai puternic și mai bine organizat. Limitele statului dac in timpul lui Burebista (82-44 î.Hr.) au fost: în nord, Carpații Păduroși; în est, Pontul Euxin; în sud, munții Haemus (Munții Balcani); în vest, Dunărea Mijlocie. Progresele înregistrate în acest timp de societatea dacică erau multiple și importante: o populație numeroasă și grupată în jurul multor davae în care pulsa o vie activitate economică, legături comerciale cu lumea greco-romană, o cultură înfloritoare cu puternice elemente originale.

Regele Decebal a avut mai multe războaie cu romanii, care îi vor recunoaște abilitățile militare și politice. La începutul secolului III, la aproape 150 de ani de la afirmarea lui Decebal, istoricul roman Dio Cassius făcea regelui dac următorul portret elogios:
,,Era foarte priceput în ale războiului și iscusit la faptă, știind să aleagă prilejul pentru a-l ataca pe dușman și a se retrage la timp. Abil în a întinde curse, era viteaz în luptă, știind a se folosi cu dibăcie de o victorie și a scăpa cu bine dintr-o înfrângere, pentru care lucruri el a fost mult timp un potrivnic de temut al romanilor."
Pe un vas funerar descoperit la Sarmizegetusa Regia se poate citi textul: DECEBALVS PER SCORILO. Unele interpretări îl consideră în limba dacă, posibilul sens fiind de Decebal fiul lui Scorilo, altele în latină, traducerea fiind Decebal prin Scorilo.

Încă din primul an de domnie, din anul 87, Decebal este confruntat cu o situație dificilă. Roma organizează prima campanie în inima Daciei. Împăratul Domițian, pentru a-l pedepsi pe Decebal, trimite o armată comandată de prefectul Gărzii Pretoriene, Cornelius Fuscus, să treacă Dunărea. Într-un defileu carpatic, Decebal atrage forțele romane într-o cursă. Comandantul roman cade în luptă, iar Decebal duce în Munții Orăștiei prada de război: prizonieri, trofee și stindardul legiunii a V-a. Marea bătălie are loc la Tapae.

La un an de la victorie, în 88, o armată romană condusă de Tettius Iulianus atacă din nou regatul lui Decebal, pătrunzând în Dacia prin Banat. Decebal așteaptă în defilelul de la Tapae. Confruntarea se încheie cu victoria romană. Deși înfrânt de romani, din cauza dificultăților întâmpinate de armatele imperiale în Pannonia în lupta cu quazii și marcomanii, care-l sprijiniseră pe regele dac, Decebal încheie o pace avantajoasă cu împăratul Domițian în anul 89. Decebal era numit client al Romei, iar regatul său, regat clientelar, primea meșteri constructori, instructori militari etc.

În schimbul unor subvenții în bani și ingineri, Decebal se recunoaște rege clientelar al Romei și continuă, în următorii 12 ani de pace, să-și consolideze puterea și statul. Procesul de centralizare a statului dac este accelerat, armata este echipată și instruită. Se inițiază un vast program de construcții civile și militare, îndeosebi în regiunea Munților Orăștie. Încearcă să stabilească relații cu popoare și state inamice Romei.

Armele dacilor

Confruntările dintre daci și romani au reînceput în timpul împăratului Traian. La începutul anului 101, armata romană, condusă chiar de împărat, după ambele pregătiri de aproape 3 ani, a atacat Dacia cu 13-14 legiuni și alte unități auxiliare (în total c. 150.000 de soldați). La 25 martie 101 împăratul părăsește Roma, traversează Dunărea pe poduri de vase la Lederata (Ramna) și Dierna (Orșova) pătrunzând în Dacia prin Banat. Dio Cassius menționează episodul în care burii germanici cu aliații lor îi trimit lui Traian o ciupercă uriașă pe care era scris un mesaj prin care romanii sunt sfătuiți pentru binele lor să se întoarcă la Roma. Are loc bătălia de la Tapae, în vara anului 101, iar Decebal încearcă să oprească înaintarea romană. Bătălia se încheie însă cu victoria romană.

În iarna și primăvara anului 102, Decebal este înfrânt la Nicopolis ad Istrum și în Dobrogea la Adamclissi. În toamna anului 102, Decebal este silit să încheie o pace zdrobitoare pentru Dacia: regele dac trebuia să dărâme zidurile cetăților, să cedeze o serie de teritorii și să renunțe la orice independență în politica externă.

Construirea podului de la Drobeta

Din ordinul lui Traian, Apolodor din Damasc, cel mai vestit inginer al epocii, înalță, între Drobeta și Pontes, în anii 103-105, un pod peste Dunăre, pe care legiunile romane îl trec în vara anului 105, inițiind cel de-al doilea război dacic.

Abandonat de aliați, atacat prin Banat, Valea Oltului și Moldova, constrâns continuu la defensivă, Decebal se retrage în citadela din Munții Orăștiei. După cucerirea puternicelor cetăți care păzeau accesul spre capitală: Blidaru, Costești, Piatra Roșie, Bănița, Căpâlna, Tilișca, legiunile romane încep asediul Sarmizegetusei.


Sinuciderea lui Decebalus

În ciuda rezistenței, cetatea este cucerită și distrusă din temelii. Decebal, împreună cu câteva căpetenii, reușește să părăsească cetatea încercând să continue rezistența împotriva romanilor în interiorul țării. Este urmărit de cavaleria romană și pentru a nu cădea viu în mâinile dușmanului, Decebal s-a sinucis, ceea ce este atestat de stela funerară de la Grammeni a lui Tiberius Claudius Maximus, exploratorul care a adus împăratului Traian capul și mâna dreaptă a lui Decebal, la Ranisstorum.

Monede cu efigia lui Traian

O mare parte a teritoriului statului dac (Transilvania, Banatul și Oltenia) a fost transformată în vara anului 106 în provincie romană numita Dacia Felix, cu capitala situată la 40 de km de vechea capitală (incendiată în războiul dac din 105-106), purtând numele de Ulpia Traiana Dacica Augusta Sarmisegetusa. Muntenia și Sudul Moldovei au fost încorporate în provincia Moesia Inferior. După înfrângerea dacilor, Traian a organizat la Roma o festivitate mare și costisitoare, de 123 de zile. Zeci de mii de daci au fost duși în sclavie la Roma, alte zeci de mii de daci au fugit din Dacia Romană pentru a evita sclavia. Detaliile celor două conflicte, grele și sângeroase au fost relatate de istoricul roman Dio Cassius, dar cele mai bune comentarii sunt basoreliefurile de pe Columna lui Traian, construită în Roma de Apolodor din Damasc (în 113), precum și de pe monumentul triumfal de la Adamclissi, din Dobrogea.

Traian

Cu ajutorul foarte bogatului tezaur al regatului dac și cu aurul extras din minele de aur de la Roșia Montana, Imperiul Roman se va redresa financiar. Astfel, deși capitala provinciei romane (coloniei) era Ulpia Traiana Sarmisegetusa, cel mai important oraș din teritoriu era Apullum (Alba Iulia), oraș prin care trecea aproape întreaga cantitate de aur ce lua drumul vestic. Tot Dacia va mai oferi Imperiului mai multe legiuni militare alcătuite exclusiv din daci care vor lupta în multe colțuri ale Europei.

,,Capitolul III:Urmasii lui Burebista in Dacia"-Partea XII

Dupa moartea lui Burebista,la tron ii urmeaza sfetnicul sau Deceneu,care l-a sustinut pe rege in procesul de unificare a trburilor dacice in 70 I.Hr.Istoricul Strabon spune ca in timpul sau,regele si-a luat un ajutor:,,Burebista…si-a luat ca ajutor pe Deceneu ,un barbat vrajitor, care umblase multa vreme prin Egipt, invatind acolo unele semne profetice, datorita carora sustinea ca talmaceste vointa zeilor. Ba inca ,de la un timp era socotit si zeu, asa cum am aratat cind am vorbit de Zamolxe. Ca o dovada de ascultarea ce i-o dadeau getii, este si faptul ca ei s-au lasat induplecati sa-si stirpeasca viile si sa traiasca fara vin" (Geografia:VII,3,11).El a incercat de nenumarate ori sa unifice din nou triburile dacice,ca pe vremea lui Burebista,dar incercarile au esuat.Deceneu i-a invatat pe daci multe lucruri dintre care amintim:astronomie,botanica,matematica si medicina.Din pacate in anul 27 I.Hr.,marele preot moare, si la tron ii urmeaza Koson.Se pare, ca in asasinarea lui Burebista din 44 I.Hr. sa fi participat si acest rege.De la el ne-au ramas monedele de aur,cosonii,care ii poarta  numele.

Istoricul Florus amintea: „Dacii trăiesc nedezlipiți de munți. De acolo, sub conducerea regelui Koson  obișnuiau să se coboare și să pustiască ținuturile vecine, ori de câte ori Dunărea, înghețată de ger, își unea malurile. Augustus a hotărât să îndepărteze această populație, de care era foarte greu să te apropii. Astfel, a trimis pe Lentulus și i-a alungat pe malul de dincolo, dincoace au fost așezate garnizoane . Astfel, dacii nu au putut fi înfrânți, ci doar respinși și împrăștiați (sic tunc Dacia non uncta, sed summota atque didlata est)”.Aceasta lucrare poate dovedi ca,dupa moartea lui Burebista si a lui Caesar, razboaiele daco-romane nu ar fi incetat,ci ar fi inceput.Pe plan politic, Koson s-a implicat în conflictul de la Roma dintre Brutus și Octavian,Marcus Antonius,Marcus Lepidus , ca aliat a lui Brutus. Mai târziu s-a implicat în conflictul dintre Octavian si Marcus Antonius,ca aliat al lui Octavian.Moartea sa,il aduce pe Dicomes,care devine rege al dacilor la jumatatea secolului I. I.Hr.S-a amestecat în luptele interne de la Roma, ajutându-l pe Marc Antoniu împotriva lui Octavianus,fapte relatate de catre istoricul Plutarch in lucrarea ,,Antonius". Dintre aliații lui Antonius, Rhoemetalces, regele Traciei și Deiotarus regele Paphlagoniei, văzând că victoria îi aparține lui Octavianus, au trecut de partea acestuia.Dio Cassius spune ca:,,in anul 31 I.Hr.prizonierii lui Octavian sunt dusi la Roma si sunt pusi sa lupte,ca gladiatori,impotriva unor captivi suebi.La moartea sa,ii urmeaza tot un mare preot,Comosicus,despre care Iordanes in „ după ce Deceneu a murit,dacii l-au avut în, aproape aceeași venerație, pe Comosicus, deoarece acesta nu era mai prejos în iscusință. El era socotit, datorită priceperii sale, și rege peste dânșii și mare preot, și judeca poporul ca judecător suprem“ .Putem intelege asadar ca,la urcarea la tron,el sa fi fost un om matur.Ca mare preot el a dus o imensa si inflacarata activitate pentru a mentine nestirbita autoritatea lui Zamolxis.Dupa aceasta domnie marcata de autoritatea spirituala a lui Comosicus,vine la tron Rholes,care a fost regele getilor din Scitia Minor, în nordul Dobrogei actuale și aliat al romanilor. Fiind atacat de vecinul săuDapyx, solicită ajutorul romanilor care vin sub comanda lui Marcus Licinus Crassus  și asediază cetatea lui Dapyx. Un trădător, le-a dat drumul în cetate, iar Dapyx și căpeteniile gete s-au sinucis pentru a nu cădea în mâinile dușmanilor. După aceea, a fost ocupată și partea de miazănoapte a Dobrogei,cu puternica cetate Genucla. Stăpânul de aici, regele get Zyraxes a fugit peste Dunare.Una din regiunile în care au rămas urmași ai lui Burebista este una destul de zbuciumată deoarece aici nu se mai întâlnesc doar două civilizații puternice, ci trei și anume cea getică, cea romană și cea elenă. Este vorba de Dobrogea. Aici domnesc concomitent trei regi geți: Rholes, Dapyx și Zyraxes. Toți trei conduc în jurul anului 30 î.ChRholes este regele get care conduce regatul al cărei capitală era probabil  Sacidava, așadar tribul sacilor. În anul 29 î.Ch. Octavian îl trimite pe Crassus împotriva bastarnilor care îi atacaseră pe traci aliați ai romanilor. Rholes își oferă ajutorul romanilor, ceea ce îi va aduce regelui dac titlul de "prieten și aliat al poporului roman" acordat de Octavian  în anul 29 î.Ch. În anul următor însă Rholes intră în conflict cu vecinul sau nordic Dapyx. Primește la cerere ajutorul lui Crassus. Cele două armate aliate reușesc să alunge de pe câmpul de luptă armata lui Dapyx într-o cetate fortificată. Trădarea se materializează prin deschiderea porților cetății. Cele două armate aliate năvălesc înăuntru și are loc un adevărat măcel. Dapyx moare eroic în fruntea armatei sale. Populația din jurul cetății se refugiază într-o peșteră numită Keiris. Ajunși aici, romanii nu încearcă să-i asedieze pe daci ci îi zidesc înăuntru. Aceste reușite ale romanilor îi dau curajul lui Crassus să-l atace și pe cel mai nordic rege get din Dobrogea: Zyraxes. Atacul final are loc în capitala Genucla, construită pe malul Dunarii. Văzând că nu are șanse de victorie, Zyraxes reușește să fugă cu tezaurul la sciti pentru a forma o nouă armată, dar conflictul rămâne nefinalizat.Din cauza asta,Dobrogea intra sub stapanire romana.

,,Capitolul III:Burebista,primul unificator al dacilor""-Partea XI

Ehhhhh....Am revenit.Fara prea mare tam-tam,o colega de-a mea buna prietena,mi-a sugerat sa va postez inca un articol.Si de aceasta data abordam aceeasi tema:Istoria mare si lata.M-am gandit ca poate v-ati saturat de acel articol asa ca postam ceva si mai interesant si sigur va va capta atentia. Fara sa mai lungim coada vulpii,vom trai in epoca numita Antichitate,mai precis,in anul 82 I.Hr cand,pentru geto-daci,se iveste o binecuvantare.Urcarea la tron al lui Burebista si intregirea statului in 70 I.Hr.Dupa cum afirma si Sofocle,in lucrarea,,Edip rege"care vorbeste de un ,,rege,Charnabon,care domneste peste geti"este lesne de inteles ca nu Burebista a fost primul rege al geto-dacilor ci,primul rege care a reusit sa uneasca triburile dacice facandu-l o natiune puternica.Si acest Burebista...nu a stat linistit in scaunul lui de domnie,ci a avut conflicte foarte intense,cu celtii(60/59)si ,respectiv cu grecii(55-50).Datorita victoriei impotriva grecilor,in anul 48 I.Hr.,Burebista este numit ,,cel dintai si cel mai mare dintre regii din Tracia"asa cum se arata in inscriptia de la Dionysopolis sapata in marmura.Realizarile lui sunt multiple:creeaza cetati din piatra,care nu au existat pana atunci,dintre care:Sarmizegetusa care va deveni chiar resedinta,Blidaru,Capalna,Costesti.Toate acestea formau un puternic centru de aparare,Muntii Orastie,in care se pare ca exista un camp de forta magnetica care le oferea,celor care mergeau acolo forta si liniste sufleteasca.Din cauza invadarii provinciilor istro-pontice si ocuparii lor,el a intrat in conflict cu Roma.Acest conflict nu a intervenit imediat, din cauza situatiei interne,care a culminat cu razboiul civil dintre Pompei si

Caesar.Cand luptele celor 2 s-au dat pe teritoriul peninsulei Balcanice,Burebista il trimite pe Acornion ca delegat in razboi langa Pompei.In schimbul ajutorului militar,Pompei recunoaste vastele hotare ale Daciei.Acesta,din pacate,este infrant la Pharsalos si se refugiaza in Egipt,unde este ucis.Burebuista,acum, este amenintat de o expeditie a lui Caesar impotriva Daciei(44 I.Hr.),dar in acelasi an este ucis si nu duce la bun sfarsit ceea ce si-a propus.Burebista este înlăturat și ucis de aristocrația nemulțumită de creșterea puterii acestuia.Moartea sa,face ca statul dac,sa se destrame in 4,apoi in 5 state,dar nucleul ramane in Muntii Orastie,unde mai tarziu,statul dac,se va reface sub domnia lui Decebal.La tron,ii urmeaza marele preot Deceneu,in care statul va avea caracter teocratic religios.Nicolae Iorga vorbeste despre acest rege,Burebista,care spune ca ,,marginile vietii lui l-au impiedicat de la foarte mari intentii".Marele preot Deceneu, asa cum ne relateaza istoricul grec Strabon,i-a indemnat pe supusi la ,,abstinenta,sobrietate si ascultare de porunci"pe Dealul Gradistei,identificat tot de Strabon,ca Cogaionon(,,Muntele Sfant").

,,Capitolul III:Aspecte din viata poporului geto-dac"-Partea X

1)Infatisarea

Dacii aveau, (după unele date istorice) păr brun deschis sau alb. Bărbații purtau bărbi. Cum descrie Strabon, ei erau de statură înaltă și erau "lați în umeri" și aveau "pumnii ca ciocanii de spart ziduri".

Nobilii (pileati) aveau dreptul să-și acopere capul cu o cușmă, în timp ce ceilalți (comati), care formau grosul armatei, (țăranii și meșteșugarii) purtau părul lung (capillati).

2)Economia

 

Formațiunea social-economică geto-dacă era cea de tipul obștei sătești, a proprietății colective a pământurilor. Dar alături de proprietatea comună funciară exista și proprietatea privată a comatilor, precum și proprietatea privată a regelui, a nobililor și a preoților. Teoretic, pământul aparținea monarhului. Comatilor le rămânea tripla obligație față de stat (a plății dărilor, a participării la lucrările publice și a satisfacerii obligațiilor militare).

La prea puținele date transmise de autorii antici cu privire la economia geto-dacilor se adaugă mărturia istoricului got Iordanes (sec. VI e.n.), care în Istoria și originea geților, folosind și lucrarea (pierdută) a contemporanului său Cassiodor, scrie că geții au fost totdeauna superiori aproape tuturor barbarilor și aproape egali cu grecii, și după cum relatează Dio Chrysostomos, care a compus istoria și analele lor în limba greacă. Dio a fost un filosof și rector grec (cca 40-112), care, proscris de împăratul Domițian, a trăit printre geți, lăsând și câteva informații asupra lor. Oricum, atât textele sporadice ale autorilor antici, cât și descoperirile arheologice conduc la concluzia că, sub raportul dezvoltării economice și sociale, civilizația geto-dacilor era mult mai înaintată decât cea, de pildă, a germanilor.

3)Agricultura

Asemenea celorlalte ramuri tracice, și geto-dacii erau mari producători de cereale: orz, secară, linte, bob și mai multe varietăți de grâu. Baza economiei o formau agricultura și creșterea vitelor. Foloseau plugul cu brăzdar și cuțit de fier încă din sec. III î.e.n. Inventarul uneltelor agricole de fier însuma la acea dată: coase lungi (de tip celtic), seceri, sape, săpăligi, cosoare pentru tăiatul viței de vie, târnăcoape, securi, greble cu șase colți, etc.

Geto-dacii cultivau intensiv și vița de vie. Câțiva termeni dacici legați de această ocupație au rămas până azi în limba română (butuc, strugure, curpen). Practicau tot atât de intens albinăritul și, bineînțeles, pescuitul. Creșteau vite cornute, mici și mari; iar rasa de cai foarte iuți ai geților era renumită. Dacia era vestită și prin bogățiile ei naturale. Lemnul pădurilor transilvane era foarte căutat de greci pentru construcția corăbiilor. Din timpuri vechi, dacii foloseau desigur păcura, dar numai cea găsită la suprafață (căci dovezi privind extracția păcurii nu există decât din epoca romană). Cu sarea gemă (mult folosită atât pentru conservarea peștelui și a cărnii, cât și la argăsitul pieilor) geto-dacii făceau un comerț intens, mai ales cu grecii.

4)Prelucrarea metalelor

Pământul Daciei era foarte bogat în minereuri. Meșterii geto-daci lucrau fierul și arama, argintul și aurul. Reducând minereul de cupru la o temperatură de 1085°C și amestecându-l cu cositor obțineau bronzul din care făceau felurite unelte și podoabe. Exploatau aurul nu numai din aflorismente (locurile unde, prin eroziune, roca auriferă apare la suprafață), ci și din nisipul aurifer al râurilor de munte. O mare dezvoltare luase prelucrarea fierului; metalurgia fierului a început pe teritoriul României către anul 800 î.e.n.^[13] În timpul lui Decebal, se pare că la Sarmizegetusa și în împrejurimi existau cele mai mari ateliere de metalurgie din întregul teritoriu al Europei, rămas în afara Imperiului roman.

În aceste ateliere se confecționau, mai întâi, ustensilele: nicovale masive, ciocane de diferite forme și dimensiuni, baroase și ciocane de forjă, pile, clești, dălți. Apoi, unelte și obiecte de fier servind la prelucrarea lemnului sau în construcții: ferăstraie cu pânză lată sau îngustă, cuie și piroane, topoare, scoabe, cuțitoaie, burghii, tesle, ținte, zăvoare și balamale pentru uși. În atelierele geto-dacilor se fabricau și marile cantități de arme necesare unei armate atât de numeroase: lănci și sulițe, săbii drepte și curbate, pumnale, scuturi, vârfuri de sulițe, etc. Apoi, diferite alte articole: lanțuri, compase, sule, cârlige de undițe, foarfeci, lame de brici, frigări mari (cu suporturile respective) cu doi sau mai mulți dinți, cuțite, etc. Din fier se confecționau și podoabe sau accesorii pentru îmbrăcăminte (catarame, paftale, nasturi, fibule, brățări, etc.).

5)Ceramica

Meșterii daci au început să folosească roata olarului din prima jumătate a sec. V î.e.n. Alți cercetători susțin însă că roata olarului ar fi fost folosită pe teritoriul geto-dacilor începând din sec. III î.e.n. La geții din Dobrogea și din câmpia de sud a Olteniei și Munteniei, tehnica lucrării ceramicii la roată se constată din secolele VI-V î.e.n. Deși ceramica lucrată cu mâna de geto-daci datează dintr-o perioadă mai veche (vasele descoperite la Tariverde datează din sec. VI î.e.n.), o producție locală caracteristică, de ceramică tipic geto-dacă apare mai întâi în perioada secolelor V-IV î.e.n. După o perioadă considerată „medie” (sec. III-II î.e.n.), epoca de aur a acestei ceramici este atinsă între aproximativ 100 î.e.n. și 106 e.n.; dată la care, odată cu cucerirea romană, ceramica geto-dacă va fi mult influențată (și treptat înlocuită) de produsele lucrate cu tehnica de depurare a pastei folosită de romani.
În perioada ei de apogeu (sec. I î.e.n.-sec I e.n.), ceramica geto-dacă era în general lucrată cu roata (această tehnică predominând cantitativ în sec. I e.n.). Apar acum, sub influența ceramicii elenistice, vasele pictate: peste angoba (vopseaua) alb-gălbuie, motive geometrice, mai simple sau mai complicate, elemente vegetale redate fie naturalist fie stilizat, reprezentări (niciodată umane) de păsări și animale reale sau fantastice. Culorile folosite sunt de obicei roșul și brunul (în diferite nuanțe); mai rar, galbenul și negrul. Păsările și animalele sunt redate în mișcare sau în repaos, uneori având probabil semnificații simbolice și fiind, poate, angajate într-o compoziție, într-o scenă; dar până în prezent nu s-a descoperit niciun vas întreg care să confirme această presupunere.

6)Armata

V. Pârvan susține că "unele procedee tactice, ca ordinea de bătaie în unghi ascuțit pentru a străpunge frontul dușman, au fost învățate de geți de la sciți". Mărturiile contemporanilor îndreptățesc presupunerea (formulată de D. Berciu) că "în epoca lui Decebal exista într-adevăr o armată permanentă care se instruia mereu" și că "se practica sistemul de recrutare teritorial-unională și pe obști". Dio Chrysostomos, care cunoștea situația din Dacia de după anul 89 e.n. relatează că "acolo la ei [la daco-geți] puteai să vezi peste tot săbii, platoșe, lănci, peste tot cai, peste tot arme, peste tot oameni înarmați". În împrejurări speciale, getul dobrogean "C-o mână e pe armă, cu cealaltă pe plug", confirmă un alt martor ocular, Ovidiu.^[15]

Armata daco-geților era compusă din pedestrime și din corpuri de cavalerie. Termenii tratatului de pace încheiat de Decebal cu Domițian, precum și cei ai condițiilor capitulării impuse de Traian arată clar că armata dacilor fusese instruită și dotată urmând modelul armatei romane; că avusese, un timp, în serviciul ei instructori și ingineri militari romani; și că în dotarea ei intraseră și arme și mașini de război romane (fapte care au asigurat un înalt potențial de război și o foarte bună pregătire de luptă).

7)Medicina dacilor

Platon, în dialogul său Harmides, 156 e - 157 b, îi atribuie lui Socrate unele afirmații despre medicii traci ai lui Zamolxis, care credeau că tot așa cum nu se cuvine să încercăm a vindeca ochii fără a fi vindecat capul, tot așa nu trebuie să tămăduim capul fără a ține seama de trup, cu atât mai mult nu trebuie să încercăm a vindeca trupul fără a încerca sa tămăfuim sufletul. Arian, în Fragmente, III, 37, scrie despre descântecele și vrăjile menite să îndepărteze influențele malefice sau, dimpotrivă, să le atragă contra unor oameni. Acestea erau stăpânite mai ales de către femei. Geto-dacii aveau și cunoștințe farmaceutice . Medicul grec Discoride (De materia medica, II-IV) reproduce 35 de denumiri de plante medicinale din limba dacă la care Pseudo-Apuleius mai adaugă încă 14. La Sarmizegetusa a fost descoperită o trusă medicală, care conținea printre altele și o tabletă medicamentoasă din cenuță de la vulcanii mediteraneeni, cenușă folosită ca absorbant pentru răni. La Poiana s-a găsit un craniu dac cu urme de trepanații

8)Astronomia dacilor

În Getica, Iordanes scrie în detaliu despre secretele astronomice și teoria despre cele 12 semne ale zodiacului, pe care Deceneu le-ar fi împărțit compatrioților săi. Menționează evoluția globului de foc al soarelui și al celor trei sute patruzeci și șase de stele, cunoștințe care dacă cu adevărat au fost stăpânite de geto-daci ar fi putut sta la baza și a unui calendar. Hadrian Daicoviciu pe baza teoriilor lui Constantin Daicoviciu presupune că la Sarmizegetusa, pe lângă construcții religioase există și un templu-calendar. Demonstrația lui se bazează pe faptul că marele sanctuar circular din incinta sacră de la Sarmizegetusa cuprinde trei cercuri concentrice (un cerc din blocuri de andezit, unul din stâlpi de andezit și un cerc de stâlpi groși din lemn).

9)Limba

Cunoscutul geograf grec din epoca romană, Strabon, afirmă despre daci că "au aceeași limbă ca și geții" care "sunt mai bine cunoscuți de eleni, deoarece se mută des de pe o parte pe alta a Istrului și totodată mulțumită faptului că s-au amestecat cu tracii și cu misii."^[16] Din afirmația lui Strabon se deduce o relație lingvistică între daci și geți, dar totodată o relație între limba vorbită de daci și cea vorbită de traci. Geograful grec însă nu își argumentează afirmația, opinia sa nefiind confirmată direct de alți autori. Indirect, prin faptul că romanii i-au numit daci pe geți ^[17] așa cum susține printre alții și Pliniu cel bătrân se poate considera și o anumită relație lingvistică
O altă sursă privind limba dacilor se regăsește în Tristele și în Scrisorile din Pont ale poetului roman exilat la Tomis, Publius Ovidius Naso, care inițial mărturisește că nu înțelege limba vorbită de geți și că geții, la rândul lor, râd prostește la auzul poemelor recitate de Ovidiu. Poetul, însă, afirmă ulterior că a învățat limba geților și că a și scris un volum în limba acestora.

-Note-

1. ^ Mircea Petrescu-Dâmbovița, p.6
2. ^ Giurescu & Giurescu, p.78
3. ^ I. I. Russu, Etnogeneza românilor. Fondul autohton traco-dacic și componenta latino-romanică, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1981
4. ^ Vasile Pârvan, Getica, Ed. Meridiane, București, 1982
5. ^ Strabon, Geografia, vol. II, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1974, VII, cap. III, 13
6. ^ Războiul gallic, VI, 25
7. ^ conform lui A. Petre
8. ^ Geografia, VII, 3, 12
9. ^ Mircea Eliade, De la Zalmoxis la Genghis-Han, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1980
10. ^ Hadrian Daicoviciu, Dacii, Ed. Enciclopedică Română, București, 1972
11. ^ Vasile Pârvan, Dacia. Civilizațiile antice din țările carpato-danubiene, Ed. Științifică, 1972
12. ^ Andrei Bodor, Contribuții la problema agriculturii în Dacia înainte de cucerirea romană. Problema obștilor la daci
13. ^ Hadrian Daicoviciu, Studii dacice, Ed. Dacia, Cluj, 1981
14. ^ Rodica Tanțău, Meșteșugurile la geto-daci, Ed. Meridiane, București, 1972
15. ^ Tristia, cartea a V-a, X, v. 24
16. ^ Strabon, Geographia
17. ^ The natural history of Pliny, Volume 1, By Pliny (the Elder.) London, H.G. Bohn, 1855-57
18. ^ I.I.Russu - Religia geto-dacilor. Zei, credințe, practici religioase. În Anuarul Institutului de Studii Clasice, V, 1944-1948

-Bibliografie-

Magazin Istoric Nr.9, septembrie 1970, Micro-glosă, Mircea Petrescu-Dâmbovița
Istoria românilor, Constantin C. Giurescu & Dinu C. Giurescu
Istoria României în texte, coordonator Bogdan Murgescu, Editura Corint, București, 2001
Crișan, Ion Horațiu – "Burebista și epoca sa", Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1977
Crișan, Ion Horațiu – "Origini", Editura Albatros, București, 1977
Mușat, Mircea – "Izvoare și mărturii străine despre strămoșii poporului român", Editura Academiei R.S.R., București, 1980